Arbitrul de la Nantes - PSG își cere scuze după ce i-a pus piedică intenționat unui jucător

Data publicării:
arbitru2

Arbitrul Tony Chapron, suspendat până la noi ordine fiindcă a lovit cu piciorul un fotbalist în timpul meciului de duminică Nantes - PSG din campionatul Franţei, a evocat un „gest neîndemânatic” şi „nepotrivit” şi i-a cerut scuze victimei sale, Carlos Diego, jucătorul echipei gazdă.

În timpul unui atac al parizienilor, Diego Carlos a alergat în apărare, dar s-a ciocnit involuntar de arbitru, care a căzut după ce şi-a pierdut echilibrul. Aflat la pământ, Chapron l-a lovit cu piciorul pe jucător, crezând că acesta l-a împins intenţionat, şi apoi i-a arătat al doilea cartonaş galben, sinonim cu eliminarea. Gestul a devenit viral pe internet.

Vedeți VIDEO cu gestul arbitrului, aici

„În timpul meciului Nantes - PSG, Diego Carlos, jucătorul lui Nantes, s-a ciocnit de mine. Cu ocazia acestui şoc, am simţit o durere intensă în urma unei accidentări recente. Cu un reflex nefericit, mi-am întins piciorul către jucător”, a afirmat arbitrul într-un comunicat trimis AFP, citat de Agerpres.

„Acest gest neîndemânatic a fost nepotrivit. Ţin deci să-i cer scuze lui Carlos Diego în urma acestei acţiuni. Un raport suplimentar a fost adresat comisiei de disciplină pentru ca jucătorului lui FC Nantes să-i fie retras avertismentul, deoarece potrivit imaginilor gestul său nu mi s-a părut intenţionat”, a adăugat arbitrul.

„De acum înainte comentariile mele sunt rezervate instanţelor competente”, a conchis Chapron.

Comisia tehnică de arbitri a decis să-l retragă de la meciuri pe Tony Chapron, care fusese delegat să arbitreze miercuri întâlnirea dintre Angers şi Troyes, în Ligue 1. Chapron va compărea în faţa comisiei de disciplină pentru a da explicaţii.

PSG, liderul autoritar din Ligue 1, a câştigat cu 1-0 partida. Goalkeeperul român Ciprian Tătăruşanu a fost titular la Nantes.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri