Casillas pleacă de la Real Madrid, după 25 de ani

Data publicării:
iker casillas - portar real madrid - GettyImages-145044577 - 11072015

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

Pentru Real Madrid este o zi, mai întâi de toate, de mulţumire şi recunoştinţă. Astăzi pleacă cel mai bun portar din istoria Realului şi din istoria fotbalului spaniol. Existăm de 113 ani, iar Casillas a apărat tricoul nostru de 25 de ani. În acest timp, el şi-a câştigat respectul, afecţiunea, admiraţia şi dragostea fanilor", a scris Real Madrid pe site-ul oficial.

Casillas are trei trofee ale Ligii Campionilor cu Real, a câştigat de trei ori Campionatul Mondial al Cluburilor, de două ori Supercupa Europei, de cinci ori campionatul Spaniei, de două ori Cupa Spaniei şi de patru ori Supercupa Spaniei, el fiind campion mondial cu naţionala iberică şi dublu campion european.

Iker Casillas a jucat 725 de meciuri pentru Real Madrid, precizează Mediafax.  

În vârstă de 34 de ani, Casillas se pregătește să părăsească clubul în care și-a petrecut 25 de ani, dintre care 16 în liga profesionistă. Casillas mai avea contract cu madrilenii până în 2017.

Real Madrid nu a precizat perioada pe care Casillas a semnat cu FC Porto.

Anterior, informații neoficiale anunțau că FC Porto îl va aduce gratis şi îi va oferi aceleaşi condiţii salariale ca la Madrid.

Lusitanii vor contribui cu 10 milioane de euro, pentru cele două sezoane, în timp ce restul salariului va fi acoperit de Real. Dragonii îi pot prelungi contractul dacă acesta va juca în minim 30 de meciuri.

Casillas a mers special la baza de pregătire a Realului și şi-a luat deja la revedere de la colegii săi.

În locul său va rămâne titular Keylor Navas, dacă madrilenii nu vor reuşi transferul lui David de Hea de la Manchester United.

Au fost trei zile de negocieri acerbe între cele două cluburi. Pentru Casillas, transferul echivalează cu o ieșire pe ușa din dos. El ar fi dorit să rămână până la sfârșitul carierei la clubul unde a cunoscut gloria. În cei 25 de ani în care a crescut, practic, la clubul din Madrid, Casillas și-a căpătat numele de „San Iker”, un înger păzitor cu reflexe spectaculoase și cu parade decisive.

Însă, la cei 34 de ani ai săi, recordmanul selecționărilor în naționala Spaniei (162) nu pare să mai fie pe placul tuturor la Real, așa încât clubul nu a ezitat să-l sacrifice pentru a-și primeni rândurile.

Există o parte bună și pentru Casillas: după trei ani de conflicte și-ar putea regăsi liniștea. În sezonul din 2012-2013 a intrat în conflict cu antrenorul de atunci al Realului, Jose Mourinho, iar acesta din urmă l-a lăsat pe bancă și l-a acuzat că este o „cârtiță” care divulgă presei din secretele vestiarului.

S-a trezit că are o concurență în mai tânărul Diego Lopez, a fost huiduit de o parte a stadionului Santiago-Bernabeu, a făcut greșeli neobișnuite pentru el, pe scurt, a coborât în infern, totul culminând la Mondialul din 2014 din Brazilia, când Spania a fost bătută de Olanda cu un usturător 5 la 1, fiind eliminată din primul tur.

Iker Casillas rămâne, cu toate acestea, printre cei mai buni portari ai fotbalului mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri