Cazul fotbalistului dispărut. Un corp din avionul prăbuşit în Canalul Mânecii a fost recuperat

Data publicării:
epava-avion-emiliano-sala

Un corp aflat în epava avionului prăbuşit în Canalul Mânecii a fost recuperat, au anunţat autărităţile britanice, citate de BBC.

Este vorba de corpul care apare pe imaginile transmise de robotul subacvatic (ROV), ce a inspectat avionul căzut pe fundul mării. Corpul, neindentificat oficial încă, dar scos din apă „în cel mai demn mod posibil”, a fost transportat pe Insula Portland şi remis legistului din Dorset.

AAIB, departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB), a încercat să ridice de pe fundul mării întreaga epavă, dar operaţiunile au fost abandonate din cauza vremii nefavorabile.

Familiile fotbalistul Emiliano Sala şi pilotului David Ibbotson sunt ţinute la curent cu evoluţia operaţiunilor de recuperare.

Departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB) a anunţat, luni, că o persoană aflată în avionul Piper Malibu, prăbuşit în Canalului Mânecii, apare în imaginile transmise de submarinul telecomandat.

„În mod tragic, o persoană este vizibilă în epavă, pe imaginile video transmise de ROV (Remotely Operated Vehicle, submarin telecomandat). AAIB ia în considerare paşii următori, consultându-se cu familiile pilotului şi pasagerului şi cu poliţia”, a anunţat AAIB, într-un comunicat.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, duminică, pe fundul Canalului Mânecii.

Căutările autorităţilor britanice pentru găsirea avionului în care se aflau fotbalistul Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson au fost reluate duminică.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri