Cazul fotbalistului mort în avionul prăbușit. Aeronava nu avea autorizație de zbor comercial

emiliano sala

Biroul britanic de anchetă a accidentelor aeriene (AAIB) a stabilit, luni, că avionul care îl transporta pe Emiliano Sala şi care s-a prăbuşit în Canalul Mânecii pe 21 ianuarie, antrenând moartea fotbalistului argentinian, nu era autorizat să opereze zboruri comerciale, informează AFP.



Aparatul, înregistrat în Statele Unite, "nu putea fi utilizat pentru zboruri comerciale fără autorizaţia FAA şi CAA", autorităţile de reglementare din aviaţia civilă a Statelor Unite şi Regatului Unit, au anunţat anchetatorii în raportul intermediar. "Nicio dovadă nu există că o asemenea autorizaţie a fost solicitată sau acordată", precizează anchetatorii, potrivit Agerpres.

"Baza în care pasagerul (Emiliano Sala) a fost transportat nu a fost încă stabilită", au adăugat anchetatorii. Ei precizează că David Ibbotson, pilotul avionului, a mai transportat pasagerul în baza "unei împărţiri a costurilor", autorizată însă de legile în vigoare.

În acest caz, reglementarea americană impune ca pilotul "să nu plătească mai puţin decât cheltuielile stabilite în raport cu numărul de persoane de la bord, respectiv cel puţin jumătate din cheltuielile ocazionale de zbor".

În toate cazurile, AAIB reaminteşte că pilotul şi pasagerul trebuiau să împartă un "obiectiv comun pentru zbor. Zborul nu trebuie făcut cu singurul scop de a transporta un pasager", a mai precizat biroul britanic de anchetă a accidentelor aeriene.

Intermediarul britanic Willie McKay indicase pe 19 februarie pentru The Times că zborul a fost organizat de fiul său Mark.

Willie McKay a dat publicităţii mesajele schimbate de celălalt fiu al său, Jack, cu Emiliano Sala. "Aşa cum am au arătat aceste mesaje, lui Emiliano Sala nu i s-a cerut să plătească zborul", a afirmat Willie McKay, lăsând să se înţeleagă că zborul era privat şi nu comercial.

În fine, anchetatorii subliniază că David Ibbotson dispunea de o licenţă de pilot stabilită de Agenţia europeană de securitate aeriană. O astfel de licenţă nu conţine însă o autorizaţie de zbor de noapte, dar AAIB nu este în măsură să afirme dacă David Ibbotson deţinea sau nu o asemenea autorizaţie. Avionul decolase de la Nantes la ora 19:15.

"Credem că licenţa şi registrului pilotului au fost pierdute odată cu avionul", au transmis anchetatorii. Aparatul, care a fost localizat, dar nu recuperat, se află pe fundul Canalului Mânecii la o adâncime de peste 67 m.

Regimul de zbor implică minime în termeni de vizibilitate şi de distanţă a norilor, mult mai important decât regimul de "zbor cu instrumentele de bord", dar prezintă un nivel de exigenţă mai puţin ridicat în termeni de calificare a pilotului şi a echipamentului aparatului.

La ora 20:02, avionul a trecut de la o altitudine de 5.500 picioare la 5.000 picioare (de la 1.676 m la 1.524 m). La puţin timp după ora 20:13, avionul a făcut din nou o manevră de coborâre, în mai multe reprize. El a coborât de la 4.400 picioare la 20:15 la 3.900 picioare la 20:16 şi 12 secunde, apoi la 2.300 picioare la 20:16 şi 34 secunde, ultimele date înregistrate de radare şi considerate "valabile" de AAIB.

Conform datelor Met Office, serviciul public britanic de meteorologie, "altitudinea de îngheţ se situa între 3.000 şi 4.000 de picioare (914 şi 1.220 m) deasupra nivelului mării", adaugă AAIB.

Datele meteorologice arată, de asemenea, că pentru ora 20:15, erau prevăzute "averse, unele cu caracter violent, în zona de zbor", au mai transmis anchetatorii, care au specificat că aparatul nu dispunea de cutii negre.

Emiliano Sala a jucat trei sezoane şi jumătate la Nantes, pentru care a marcat 42 de goluri în campionat. Atacantul de 28 de ani a dispărut pe 21 ianuarie, alături de pilotul David Ibbotson, la bordul unui avion de turism, deasupra Canalului Mânecii. Sala se deplasa în Ţara Galilor, după ce se transferase de la Nantes la Cardiff City.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate