Spitalul Universitar din București, un nou anunț despre starea lui Mircea Lucescu. Ce intervenție au în vedere medicii

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Lucescu
Foto: Profimedia

Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a transmis luni după-masă un nou comunicat de presă în care anunță că medicii au decis continuarea tratamentului inițial stabilit pentru Mircea Lucescu, iar marți va avea loc o nouă evaluare, în vederea unei eventuale intervenții chirurgicale. Familia antrenorului a participat la întrunirea echipelor medicale care îl au în grijă pe selecționer.

ACTUALIZARE 18:35 „În cursul zilei de astăzi a avut loc întrunirea echipelor medicale care îl îngrijesc pe dl. Mircea Lucescu (Cardiologie, ATI, Chirurgie cardiacă, Hematologie), împreună cu un medic cardiolog român care activează în Franţa, la solicitarea familiei. La această întâlnire a participat şi familia pacientului.

Pentru moment decizia este că se va continua tratamentul iniţiat, apreciindu-se corectitudinea acestuia.

În cursul zilei de mâine starea pacientului va fi reevaluată şi se va lua în calcul posibilitatea unei intervenţii invazive, de montare a unui sistem de asistare mecanică cardiacă (ECMO).

Vom reveni prin comunicate ulterioare asupra situaţiei medicale a pacientului”, a transmis Spitalul Universitar luni după-masă, într-un nou comunicat de presă.

Știrea inițială

”În Spitalul Universitar de Urgență București sunt internați în acest moment aproape 800 de pacienți. Fiecare cu viața lui, problemele lui de sănătate, povestea lui, familia lui. Interesul public manifestat față de un pacient trebuie să respecte intimitatea, dreptul la confidențialitate, demnitate, liniște. Facem un apel la presă să respecte aceste principii și să nu mai preia informații incorecte sau inexacte. Comunicatele oficiale ale SUUB conțin datele corecte și exacte. Facem precizarea că nu sunt elemente noi în evoluția stării de sănătate a domnului Mircea Lucescu și că vom reveni cu informații în curând sau dacă va fi necesar. La acest moment se desfășoară o întâlnire complexă a personalului medical, pentru a decide conduita terapeutică imediată a acestui caz”, afirmă sursa citată de Agerpres.

La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgență la Spitalul Universitar din Capitală, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine