Cupa Mondială 2026. Jucătorii naţionalei Germaniei vor plăti călătoria la stadion pentru 600 de suporteri

Data actualizării: Data publicării:
Suporteri Germania
Foto: Profimedia

Jucătorii naţionalei Germaniei s-au mobilizat pentru a uşura povara fanilor afectaţi de creşterea vertiginoasă a costurilor de transport la Cupa Mondială, oferindu-se să acopere cheltuielile de călătorie cu autobuzul pentru 600 dintre aceştia, pentru ultimul meci din Grupa E împotriva Ecuadorului, care va avea loc în New Jersey pe 25 iunie, relatează Reuters.

Autorităţile municipale au majorat de câteva ori tarifele pentru transportul cu trenul şi autobuzul de la New York la stadionul MetLife din New Jersey, invocând presiunea crescută asupra sistemelor de transport public.

Acest lucru a stârnit reacţii negative din partea suporterilor care au plătit deja sume mari pentru biletele la meci.

„Având în vedere costurile ridicate ale transportului cu autobuzul şi trenul în New York pe durata Cupei Mondiale, jucătorii echipei naţionale a Germaniei au organizat transport gratuit la ultimul meci din faza grupelor pentru 600 de suporteri”, a comunicat Federaţia Germană de Fotbal, potrivit BBC.

„Căpitanul Joshua Kimmich şi colegii săi acoperă costurile autobuzelor care vor transporta suporterii de la New York la stadionul din New Jersey pentru meciul împotriva Ecuadorului.”

O călătorie dus-întors cu trenul până la stadion, care costă de obicei 12,90 dolari, a fost stabilită la 98 de dolari pe durata meciurilor din Cupa Mondială, în scădere faţă de tariful iniţial propus de 150 de dolari, după ce NJ Transit a fost ţinta unor critici dure.

La ultimele două Cupe Mondiale, din Rusia şi Qatar, transportul a fost gratuit pentru suporteri.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...