CS U Craiova i-a făcut o ofertă lui Cristian Chivu: 500.000 de euro la instalare și 750.000 euro anual

Data publicării:
CRISTIAN CHIVU-AFP Mediafax Foto-GLYN KIRK

 

Chiar dacă inițial a părut mai mult o bombă de presă, fotbalistul n-a negat, iar surse din cadrul CS U Craiova au confirmat discuțiile sâmbătă, odată cu meciul care a adus-o în Bănie pe FC Universitatea Craiova drept echipă oaspete, potrivit Digi Sport.

Conform surselor citate, oferta concretă pe care i-a făcut-o fotbalistului clubul care își dispută istoria cu gruparea patronată de Adrian Mititelu este de 750.000 de euro pe sezon, pentru un contract valabil doi ani. Totodată, craiovenii au plusat cu o primă de instalare de 500.000 de euro care ar urma să-i fie achitată lui Chivu în momentul semnării contractului.

În vârstă de 33 de ani, Chivu mai are contract cu Inter până la vară. Indiferent dacă va semna sau nu cu CS U Craiova, acesta va fi nevoit să plece de la Milano. Măcinat de accidentări din august anul trecut, fostul căpitan al naționalei ar mai avea și varianta Amsterdam, cu o revenire la Ajax.

În cazul în care oferta oltenilor va rămâne neonorată, aceștia vor încerca să transfere oricum mai mulți jucători de valoare în iarnă. Pe modelul aducerii în Bănie a lui Pleșan, Curelea, Ferfelea și Izvoranu, oltenii vor oferta mai mulți jucători din prima ligă, cu dublu scop: întărirea echipei care încă nu evoluează pe măsura investițiilor făcute fără oprire din vară și până acum, plus continuarea eforturilor de a convinge fanii olteni să se apropie de echipă.

Obiectivul promovării la capătul acestui sezon trebuie atins aproape cu orice preț, pentru ca în maximum trei ani obiectivul să fie, cel puțin declarativ, participarea în cupele europene.

Probleme la FC U Craiova

De partea cealaltă, deși susținută frenetic de majoritatea fanilor din tribune, FC U Craiova se găsește într-o situație delicată, riscând falimentul dacă în ianuarie nu va fi aprobat planul de reorganizare financiară.

Iar până atunci ar trebui plătiți măcar parțial jucătorii care au evoluat eroic în acest campionat: fără salarii, teren de antrenament de liga a 5-a la Craiova și aflați într-o permanentă bejenie pentru partidele de pe teren propriu pe ruta Severin – Roșiori, totul asezonat cu câteva reprize de protest în fața Complexului Ion Oblemenco.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate