Dan Petrescu și-a anunțat demisia. „A fost ca un vis urât. Îmi e rușine!”

Data actualizării: Data publicării:
dan petrescu la marginea terenului
Dan Petrescu. Foto: Profimedia

CFR Cluj a fost spulberată în Suedia, scor 2-7, de Hacken, în prima manșă a play-off-ului Conference League, iar dan Petrescu și-a dat demisia.

După eșecul istoric din Suedia, Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a anunțat că vrea să plece de la CFR.

”Îmi e rușine de rezultat. Acesta a fost ultimul meu meci. Plănuisem să mă retrag după meciul retur (28 august), dar mă retrag acum. Mi-e rușine de rezultat și, ca antrenor, trebuie să-mi asum responsabilitatea.

În cei 25 de ani de când sunt antrenor, echipele mele nu au primit niciodată șapte goluri. Nici măcar cinci. Este o zi groaznică pentru mine și pentru club.

Îmi pare rău pentru fani, pentru club, pentru toată România. Dar acesta este adevărul astăzi”, a declarat Petrescu la conferință, potrivit suedezilor de la Afton Bladet, scrie Digi Sport.

Conferința de presă de după meci

„A fost ca un vis urât. N-am reuşit să-i oprim, am luat gol foarte repede, după care s-au făcut mari greşeli pe faza defensivă. Ei au prins o zi extraordinară. E o înfrângere ruşinoasă, sută la sută cea mai grea din cariera mea de 25 de ani. Nici în visele mele negre nu mă gândeam. Toţi suntem vinovaţi, dar principalul vinovat sunt eu, că sunt antrenorul. Am luat hotărârea să nu mai continui la echipă. Am nevoie de o pauză şi băieţii au nevoie de ceva nou. Îmi pare rău că plec aşa de la CFR, am avut aici ani foarte buni, dar cu o asemenea ruşine nu pot să accept să merg mai departe. Îmi asum acest rezultat. Am nevoie de o pauză mai lungă. Îmi pare rău. Chiar dacă ne calificam, această pauză tot mi-o luam. Nu m-am simţit bine zilele astea deloc. Am luat o hotărâre care e bună şi pentru club, şi pentru mine. Am luat decizia nu neapărat la cald. Nu o să mă mai prezint la antrenamente începând de mâine. Cineva trebuia să plătească la un asemenea scor”, a spus Dan Petrescu după meci, la conferința de presă.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...