EURO 2024. O dronă a „spionat” antrenamentul elveţienilor

Data actualizării: Data publicării:
juctori elvetieni la antrenament
O dronă care nu aparţinea echipei Elveţiei a survolat marţi terenul de antrenament al naţionalei helvete. Foto: Profimedia

O dronă care nu aparţinea echipei Elveţiei a survolat marţi terenul de antrenament al naţionalei helvete, în timp ce jucătorii se pregăteau pentru confruntarea cu Scoţia.

Eveniment amuzant în timpul antrenamentului de marţi al naţionalei Elveţiei. Murat Yakin a fost nevoit să mute sesiunile de pregătire ale echipei sale, pentru două zile, la baza clubului VfB Stuttgart, până la instalarea noului gazon de pe Gazi-Stadion, terenul pe care se antrenează de obicei Xhaka şi compania.

La sesiunea de marţi, oficialii elveţieni au avut surpriza să constate că au un oaspete nepoftit la antrenamentul din ajunul meciului cu Scoţia, de miercuri, şi anume o dronă „spion”, relatează News.ro.

Elveţienii utilizează două drone în timpul sesiunilor de pregătire, iar acestora li s-a mai alăturat una. Conform cotidianului francez L’Equipe, a fost declanşată o anchetă, pentru a se afla cine este posesorul dronei respective.

Elveția face parte din Grupa A, alături de Germania, Scoția și Ungaria.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei...
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro