EUROPA LEAGUE. Latovlevici e incert pentru meciul Stelei cu Chelsea. Jocul va fi transmis de Digi Sport 1

1403 20steaua 20chelsea-54705

La conferinţa de presă susţinută în preziua partidei, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a declarat că elevii săi nu trebuie să-i lase pe englezi să-şi impună jocul şi a precizat că îşi doreşte victoria pe Stamford Bridge. Totodată, acesta a anunţat că folosirea luii Latovlevici este incertă, unul dintre cei mai în formă stelişti având unele probleme medicale.

"Este important pentru noi ca echipă să ne calificăm şi pentru tot fotbalul românesc. Am exersat şi penalty-urile, vom vedea unde se va ajunge joi seară. Vom încerca să câştigăm, dar va fi un meci dificil. Suntem o echipă care joacă fotbal, ne place să conducem meciul. Asta vom încerca să facem şi mâine seară. Nu încercăm să ne facem jocul după adversar, încercăm să dominăm şi să avem posesie. Nu vom lăsa adversarul să joace, vom încerca să câştigăm. Avem jucători de valoare, dar mă intereserază ca echipa să evolueze bine. Fotbaliştii joacă fiecare meci pentru club, pentru ei, pentru viitorul lor", a spus Reghecampf.

Tehnicianul stelist a afirmat că fundaşul Iasmin Latovlevici are unele probleme medicale, dar se speră în recuperarea lui. "Dacă îmi este teamă de ceva, îmi este de echipa mea. Avem o experienţă neplăcută de la meciul din deplasare cu Ajax Amsterdam. Numai în direcţia asta mă gândesc şi încerc să-i fac pe jucători să evolueze ca în meciul tur cu Chelsea. Latovlevici are probleme, dar încercăm să-l refacem. Este foarte greu să-l înlocuim pe Latovlevici, dar dacă va fi nevoie vom găsi soluţia cea mai bună. Chelsea este cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până în această fază. Cu siguranţă vom avea unele probleme la fazele fixe, dar ne-am antrenat", a precizat Reghecampf.

Benitez: Nu ştiu dacă Steaua va face faţă presiunii

Antrenorul echipei Chelsea, Rafael Benitez, a declarat că gruparea londoneză respectă mult Steaua, însă a precizat că nu ştie dacă jucătorii pregătiţi de Laurenţiu Reghecampf vor face faţă presiunii de pe Stamford Bridge.

"Scouterii ne-au spus să fim atenţi, pentru că Steaua este o echipă bună şi ştiam că va fi greu. Vom vedea dacă ne vom putea face jocul pe Stamford Bridge, dacă ei vor face faţă intensităţii, însă îi respectăm mult, pentru că sunt o echipă foarte bună", a explicat tehnicianul spaniol.

Întrebat despre un eventual interes al echipei Manchester City pentru Vlad Chiricheş, Rafael Benitez a răspuns: "Sper ca Chiricheş să nu facă un meci bun, iar în restul sezonului să fie fantastic. Este un jucător bun, dar nu ştiu dacă ar face faţă în Anglia".

Meciul Chelsea - Steaua, care va fi transmis de Digi Sport 1 cu începere de la ora 22.05, va fi arbitrat de francezul Stephane Lannoy.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale