Sari la conținut

FCSB, noul lider în Liga I, după un meci nebun cu CSU Craiova

FCSB a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I de fotbal, după ce a învins-o pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 5-2 (2-0), duminică seara, în deplasare, la Drobeta-Turnu Severin, într-o partidă din etapa a 16-a. Echipa lui Gigi Becali a preluat fotoliul de lider după ce formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu Gaz Metan Mediaş.

Meciul a început practic de la scorul de 1-0 pentru oaspeți, care au marcat în secunda 45, prin francezul Harlem Gnohere, care a trimis la colțul scurt, din pasa lui Florin Tănase.

FCSB a dominat în continuare jocul și a mai ratat ocazii mari de gol prin Budescu (7) și Gnohere (9). Prima oportunitate a craiovenilor a venit abia în min. 31, când Datkovic a ratat lovitura de cap din 6 metri.

Două minute mai târziu, oaspeții își dublau avantajul, prin Filipe Teixeira, care a reluat, nemarcat, la centrarea lui Momcilovic.

În repriza secundă s-a jucat cu garda jos, aproape, oaspeții ratând alte două mari șanse de gol, prin Budescu (56) și Enache (61), înainte ca Tănase să marcheze al treilea gol (62), la capătul unei acțiuni personale.

Universitatea a mai avut o ocazie, prin Băluță (63), dar șutul său a trecut pe lângă poartă. Alibec, revenit în lotul ''roș-albaștrilor'' după ce a fost exclus o perioadă, a trecut pe lângă gol (65).

Oltenii au redus din diferență în min. 66, când mingea șutată de Burlacu a fost deviată în propria poartă de Larie.

Apoi, în decurs de câteva minute, fundașul croat Kelic a marcat în ambele porți, mai întâi a fost au autogol la centrarea lui Alibec (69), iar apoi a reluat în plasa porții lui Niță, la centrarea lui Gustavo.

Micuțul Băluță l-a pus la încercare pe portarul Niță în două rânduri, cu lovituri cu capul (77), iar apoi Coman a marcat ultimul gol al partidei (83), cu capul, din centrarea lui Larie.

FCSB a mai ratat două ocazii mari până la final, prin Ov. Popescu (87) și Alibec (90).

Ultima victoria a Craiovei în fața „roș-albaștrilor” (Steaua - FCSB) datează din septembrie 2002, când FC Universitatea se impunea cu 3-1.

În tur scorul a fost egal, 1-1.

CSU Craiova a suferit a doua înfrângere din acest campionat și cea mai drastică, punând capăt unei serii de șase etape fără eșec. Craiovenii nu au nicio victorie în ultimele trei jocuri de acasă (două egaluri, un eșec).

FCSB e neînvinsă de șapte etape (cinci victorii, două egaluri).

CS Universitatea Craiova - FCSB 2-5 (0-2) 
Au marcat: Andrei Burlacu (66), Renato Kelic (72), respectiv Harlem Gnohere (1), Filipe Teixeira (33), Florin Tănase (62), Renato Kelic (69, autogol), Florinel Coman (83). 
Drobeta-Turnu Severin - Stadionul Municipal: 10.000 spectatori

VIDEO: VEDEȚI AICI GOLURILE MARCATE

Au evoluat echipele: 

CS Universitatea: 1. Nicolae Calancea - 20. Niko Datkovic (30. Radoslav Dimitrov, 58), 6. Renato Kelic, 2. Tiago Emanuel Almeida Ferreira - 27. Ivan Martic, 5. Vladimir Screciu (3. Marius Briceag, 84), 8. Alexandru Mateiu, 11. Nicușor Bancu - 7. Gustavo Di Mauro Vagenin, 10. Alexandru Băluță (căpitan), 28. Alexandru Mitriță (36. Andrei Burlacu, 63). Antrenor: Devis Mangia. 
Rezerve neutilizate: 51. Miodrag Mitrovic - 9. Mihai Roman II, 56. Valentin Mihăilă, 44. Hrvoje Spahija.

FCSB: 1. Florin Niță - 44. Gabriel Enache, 3. Ionuț Larie, 4. Mihai Bălașa, 15. Marko Momcilovic - 23. Ovidiu Popescu, 6. Dragoș Nedelcu (5. Mihai Pintilii, 76) - 80. Filipe Teixeira, 11. Constantin Budescu (17. Florinel Coman, 73), 10. Florin Tănase (căpitan) - 9. Harlem Gnohere (7. Denis Alibec, 52). Antrenor: Nicolae Dică. 
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu - 8. Lucian Filip, 12. Junior Morais, 98. Dennis Man.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Andrei Antonie (București) 
Observatori: Corneliu Fecioru (București) - CCA, Ioan Mironaș (Piatra Neamț) - LPF 
Cartonașe galbene: Larie (16), Kelic (27), Tănase (73), Pintilii (89).

Sursa: Agerpres

Etichete: fotbal , CSU Craiova , fcsb , rezultat fcsb craiova , scor fcsb - craiova , liga 1 rezultate , rezultat steaua craiova , fcsb lider liga 1 , steaua e pe locul 1 , ce loc ocupa steaua

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale