Incredibil! Chapecoense, amendată pentru că nu s-a prezentat la meci

Data actualizării: Data publicării:
echipa

Federaţia Braziliană de Fotbal a luat o decizie incredibilă: hotărât să respecte regulamentul „la sânge”, forul a amendat şi a depunctat clubul Chapecoense, pentru că echipa nu s-a prezentat la ultimul meci din campionat, cu Atletico Mineiro, anunță Mundo Deportivo. Pedeapsa este aceeași și pentru Atletico Mineiro, scrie digisport.ro.

echipa

Loviţi de dezastrul aviatic din Columbia, cei de la Chapecoense şi-au pierdut stafful şi majoritatea jucătorilor. Astfel, nu s-a mai pus problema ca echipa să mai participe în nicio competiţie a acestui sezon.

Totuşi, oficialii brazilienii au stabilit sancţiunile, fără să ţină cont de tragedia prin care a trecut clubul: meci pierdut cu Atletico Mineiro, depunctare cu două puncte şi o amendă de aproximativ 28.000 de euro.

La polul opus s-a aflat Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL), cea care, cu o săptămână în urmă, a desemnat-o pe Chapecoense câştigătoarea Copei Sudamericana, chiar dacă aceasta nu a mai apucat să joace finala competiţiei, cu Atletico Nacional.

De altfel, imediat după tragedie, cealaltă finalistă, echipa columbiană Atletico Nacional, ceruse CONMEBOL să atribuie trofeul clubului Chapecoense „în semn de omagiu postum adus victimelor”.

Aeronava British Aerospace 146 a companiei aeriene boliviene Lamia, la bordul căreia se aflau 81 de persoane - nouă membri ai echipajului şi 72 de pasageri, inclusiv 22 de jucători ai echipei de fotbal braziliene Chapecoense, s-a prăbuşit marţea trecută într-o zonă muntoasă în timp ce se apropia de aeroportul din Medellin. Echipa de fotbal Chapecoense urma să joace miercuri la Medellin prima manşă a finalei Copei Sudamericana contra echipei locale Atletico Nacional.

Şase persoane au supravieţuit acestei tragedii: trei jucători ai clubului Chapocoense, Alan Ruschel, Jackson Follmann şi Neto, doi membri ai echipajului, Ximena Suarez şi Erwin Tumiri, şi un jurnalist, Rafael Valmorbida.

Copa Sudamericana este a doua competiţie continentală ca importanţă din America de Sud, după Copa Libertadores, fiind echivalentul Europa League.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...