Jandarmeria anunță măsurile de ordine și siguranță publică pentru meciul Dinamo-FCSB de sâmbătă, pe Arena Națională

Data publicării:
Arena Națională. Foto: Profimedia

Jandarmeria Capitalei a anunţat măsurile de ordine şi siguranţă publică cu privire la meciul dintre Dinamo şi FCSB, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, în etapa a patra din Superligă. Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 19:30, doar pe baza biletelor sau invitaţiilor puse la dispoziţie de organizator, alături de un document de identitate în format fizic sau electronic, anunță News.ro.

Accesul suporterilor echipei FC Dinamo 1948 Bucureşti în complexul sportiv se va face prin bd. Pierre de Coubertin şi str. Maior Ion Coravu, pentru Tribuna I, Tribuna II şi pentru Peluza I Nord, în timp ce accesul suporterilor echipei FCSB se va face prin bd. Basarabia, pentru Peluza II Sud.

Accesul suporterilor se va realiza sub îndrumarea forţelor de ordine, după efectuarea unui control riguros efectuat de către Jandarmerie şi societatea specializată de protecţie şi pază.

Din raţiuni de siguranţă, se recomandă suporterilor oaspeţi să nu poarte şi să nu afişeze însemne ale echipei FCSB în alte zone ale stadionului, decât cea din Peluza II Sud, care este special destinată acestora.

STB prelungește programul de circulație

Societatea de Transport Bucureşti informează despre faptul că programul de circulaţie al tuturor liniilor de transport în comun care defluiesc din zona stadionului va fi prelungit.

Jandarmeria anunţă că un număr de 32 de suporteri ai echipei gazdă şi 64 de suporteri ai echipei oaspete se află sub interdicţia participării la meciurile de fotbal, sens în care posibila lor încercare de a intra în incinta arenei sportive constituie infracţiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor

Pentru acest meci de fotbal, din raţiuni de siguranţă, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât şi a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.

În acest context, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă şi pentru a preveni eventuale incidente ce pot apărea din această cauză, se recomandă tuturor spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului sportiv, Jandarmeria Capitalei adresează spectatorilor următoarele recomandări: 

să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; 

în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;

părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.

De asemenea, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator. 

Totodată, se recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu menţiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancţionată cu fermitate de către forţele de ordine.

Astfel, cei care comit fapte antisociale vor fi identificaţi pe loc sau ulterior jocului sportiv în vederea sancţionării conform cadrului legal în vigoare. Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Atenție la simbolurile afișate

În conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările şi completările ulterioare, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2, lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, jandarmii vor supraveghea comportamentul spectatorilor, atât pe traseele de afluire/defluire spre/de la baza sportivă, cât şi în interiorul acesteia, inclusiv prin efectuarea de înregistrări video şi fotografii operative în scopul identificării persoanelor care săvârşesc fapte antisociale. 

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...