Jean Pădureanu, mesaj din închisoare: „În aprilie mă întorc și salvez Gloria”

Data publicării:
371193 371193 Jean Padureanu

 

„În aprile mă întorc și salvez Gloria”, ar fi spus el și l-a rugat pe mesager să le ducă vestea actualilor șefi ai clubului, scrie sursa citată.

Jean Pădureanu va împlini în martie 79 de ani și se deplasează greu, mai mult cu ajutorul unui scaun cu rotile.

Președintele de azi al Gloriei, Cristian Stanciu, promite că se va folosi de orice sprijin, cât de mic, pe care Jean Pădureanu îl mai poate oferi.

„Eu am fost printre primii care l-am vizitat la penitenciar. Îl așteptăm acasă. Simpla lui prezență poate fi un plus pentru club. Gloria e un brand, dar fără emblemă. Cu Jean Pădureanu își va regăsi și emblema”, a declarat Cristian Stanciu.

Citiți și:
RETROSPECTIVĂ 2014| Fluier final în Dosarul Transferurilor
Jean Pădureanu nu poate scăpa de închisoare pe motive medicale

În data de 4 martie 2014, Gică Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Giovanni şi Victor Becali, Jean Pădureanu (3 ani și patru luni de închisoare), Cristian Borcea şi Gheorghe Neţoiu au fost condamnaţi definitiv la închisoare în dosarul Transferurilor.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri