Juventus-Real Madrid. Ce spun cei doi antrenori despre finala Ligii Campionilor

Data actualizării: Data publicării:
Massimiliano Allegri si Zinedine Zidane, finala Liga Campionilor_GettyImages-691184874
Foto: Gulliver/GettyImages

Campioana Italiei o înfruntă pe cea a Spaniei, sâmbătă de la ora 21:45, în finala UEFA Champions League, pe Millennium Stadium din Cardiff. Pentru Massimiliano Allegri, toate meciurile din acest sezon au fost un antrenament, în timp ce Zinedine Zidane consideră că șansele sunt egale pentru cele două echipe.

Massimiliano Allegri si Zinedine Zidane, finala Liga Campionilor_GettyImages-691184874
Foto: Gulliver/GettyImages

„Nu va fi uşor, Real Madrid este deţinătoarea trofeului, dar ştim ce am construit tot sezonul şi vom încerca să arătăm asta puţin mai mult decât Real Madrid. Am muncit tot anul. Toate trofeele şi toate victoriile din acest sezon au fost un fel de antrenament. Trebuie să fim relaxaţi şi încrezători că putem câştiga trofeul. Statisticile nu contează pentru meciul de mâine. Trebuie să fim puternici şi încrezători în capacităţile noastre. Am câştigat campionatul şi Cupa Italiei, astfel că este deja un sezon extraordinar. Mâine vom încerca să îl facem şi mai extraordinar”, a spus Allegri, potrivit News.ro.

Antrenorul italian a precizat că, de la Real Madrid, Gareth Bale este foarte rapid şi poate fi „devastator”. „Cu trei pase poate duce mingea de la un capăt al terenului la celălalt”, a subliniat el.

Am muncit mult tot sezonul ca să câştigăm La Liga şi să ajungem în această finală. Cel mai important este să fim pregătiţi, şi suntem. Ştim ce înseamnă presiunea. Suntem mereu consideraţi favoriţi, dar de fapt în finală nu există favoriţi. Nici noi nu suntem favoriţi şi nici Juventus. Şansele sunt de 50-50. Dar suntem din nou în finală şi orice este posibil. În fotbal trebuie să dai totul. Am pierdut multe meciuri, aşa că ştiu că este posibil să pierd. La fel este pentru Juventus. Vom încerca să ne facem jocul. Ştim că întâlnim o echipă mare. Mă aştept la un joc deschis din partea ambelor echipe”, a spus Zinedine Zidane.

Zidane l-a lăudat pe Cristiano Ronaldo, spunând că este un lider înnăscut.

„Cristiano este un om bun, pentru că îşi face griji pentru ceilalţi. Cel mai important este ce face profesional. Îşi doreşte mereu mai mult. Chiar şi când este la un antrenament vrea să câştige. Are ceva înăuntru, este un lider înnăscut, în special pe teren. Dacă jucam împreună, el ar fi fost starul, pentru că el înscrie”, a explicat tehnicianul madrilenilor.

Finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid și Juventus va avea loc, sâmbătă, de la ora 21:45.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri