LIGA I. Steaua şi-a asigurat titlul de campioană a României

Data publicării:
Steaua 5531283-Mediafax Foto-Alexandru Hojda

Echipa Steaua Bucureşti şi-a asigurat sâmbătă titlul de campioană a României, al 24-lea din istorie, în urma remizei dintre Petrolul Ploieşti şi CS Turnu Severin, scor 2-2, în etapa a XXIX-a.

Steaua este matematic noua campioană a Ligii I. Petrolul s-a încurcat la Severin, iar roş-albaştrii şi-au asigurat titlul cu cinci etape înainte de finalul sezonului.

Oamenii lui Laurenţiu Reghecampf au avut un parcurs de vis: 21 de victorii, şase egaluri şi doar două înfrângeri, cel mai bun atac - cu 64 de goluri şi cea mai bună defensivă.

În meciul cu Pandurii, Raul Rusescu a bifat a 20-a reuşită a sezonului. Golgeterul Stelei vrea să ajungă la cifra 24, numărul de titluri pe care îl au roş-albaştrii, dar şi cel de pe tricoul atacantului.

Steliştii vor organiza o petrecere pe cinste pentru cucerirea titlului. Anul acesta şi-au mai scos de două ori fanii în stradă, după victoriile de răsunet de pe Arena Naţională împotriva lui Ajax şi Chelsea.

Tot în acest sezon, Steaua a terminat pe primul loc grupa din Europa League şi a ajuns până în optimile competiţiei. A fost eliminată de Chelsea, nimeni alta decât deţinătoarea trofeului UEFA Champions League şi finalista Europa League din acest sezon.

Steaua va juca în etapa viitoare la Bistriţa, în compania Gloriei, iar în runda 31 va întâlni Dinamo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri