Liga I | Trei echipe, depunctate. Clasamentul se modifică

Data publicării:
minge

Antrenorul Gazului, Cristian Pustai, a confirmat luni seară, după victoria zdrobitoare cu Dinamo, 4-0, că echipa sa este într-o situaţie jenantă. Va ajunge să fie depunctată din cauza unui jucător care „a făcut câteva duşuri la Mediaş”. Dar nu doar Gaz Metan este în această situaţie, ci şi ASA Tg Mureş, şi Pandurii Tg Jiu. Toate trei vor avea câte 3 puncte mai puţin din cauza datoriilor avute la 30 septembrie şi pentru care la 30 noiembrie nu au putut face dovada că le-au stins sau reeşalonat, scrie digisport.ro.

minge

Din informaţiile Digi Sport, între cluburile controlate s-au mai aflat ACS Poli Timişoara şi CSM Poli Iaşi, dar ambele au reuşit să-şi rezolve situaţia. 

Cei de la Comisia de Licenţiere a FRF au încercat să facă în aşa fel încât să anunţe public aceste depunctări după ce se încheie meciurile oficiale din 2016, pentru a nu influenţa competiţia de pe teren (s-a presupus că jucătorii vor fi afectaţi). Ca atare, deciziile finale vor fi anunţate de FRF pe 23 decembrie. Chiar dacă vor fi depunctate, cluburile vor avea dreptul la apel, dar sunt puţine şanse de remediere din momentul în care primesc depunctarea.

Dacă ar fi puse în practică în acest moment, depunctările ar modifica ierarhia în două dintre cazuri:

  • Gaz Metan ar coborî de pe locul 3 pe locul 4 şi ar avea 31 de puncte
  • Pandurii nu ar mai contabiliza 24 de puncte, ci 21 şi ar trece de pe locul 8 pe locul 10
  • ASA Tg Mureş nu ar mai avea 9 puncte, ci 6, dar ar rămâne pe locul 13.

Clasamentul după depunctări

1. Steaua 37 puncte
2. Viitorul 36
3. CS U Craiova 33
4. Gaz Metan 31 (-3)
5. CFR Cluj 30
6. Dinamo 29
......................................
7. FC Botoşani 25
8. Astra 23
9. FC Voluntari 22
10. Pandurii 21 (-3)
11. Poli Iaşi 19
12. Chiajna 16
13. ASA Tg Mureş 6 (-3)
14. ACS Poli 5 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...