România, eliminată din drumul spre EURO 2020. Joc dezamăgitor al tricolorilor și un arbitru care a refuzat să consulte VAR-ul

tricou romania nationala de fotbal
Tricoul naționalei de fotbal a României. Foto: FRF.ro

Naţionala de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020, după ce a fost învinsă de echipa Islandei cu scorul de 2-1 (2-0), joi seară, în semifinalele barajului pentru EURO 2020, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik.

Tricolorii au făcut o primă repriză slabă, au jucat mai bine după pauză, dar insuficient pentru a întoarce rezultatul şi au ratat şansa de a evolua la EURO 2020 pe teren propriu, la Bucureşti, unde vor avea loc patru meciuri ale turneului final de anul viitor.

Gylfi Sigurdsson (16, 34) a marcat ambele goluri ale nordicilor, în timp ce pentru tricolori a înscris Alexandru Maxim (63 - penalty).

România, care l-a avut pe Camora titular la prima sa convocare după ce a primit cetăţenia română, nu a reuşit să se regăsească în prima repriză, fiind surprinsă în două rânduri de solida echipă islandeză. Gazdele au controlat tactic jocul, s-au impus fizic, blocând foarte bine orice încercare ofensivă a tricolorilor departe de poarta lui Halldorsson, care practic nu a fost deranjat.

Singura fază finalizată a echipei antrenate de Mirel Rădoi s-a consemnat în min. 7, când Stanciu a şutat pe lângă poartă de la 20 de metri.

Islanda a deschis scorul în min. 16, prin Gylfi Sigurdsson, cu un şut de la 16 metri, printre picioarele lui Creţu. Peste şase minute, jucătorul echipei Everton, liderul din Premier League, a fost aproape de a realiza dubla, dar şutul său de la 22 de metri a fost respins de Tătăruşanu (22). Islanda a avut şi un gol anulat, în min. 27, pentru ofsaid la Finnbogason.

Gazdele şi-au dublat avantajul în min. 34, prin acelaşi Gylfi Sigurdsson, scăpat din marcaj de Camora şi după o ieşire greşită la ofsaid a apărării, cu un şut la colţul lung.

Rădoi a făcut trei înlocuiri la pauză, schimbând tridentul ofensiv, fără realizări în prima parte, iar acest lucru a început să se simtă în jocul echipei României.

Magnusson (48) a încercat un şut de la peste 30 de metri, dar mingea s-a dus peste poartă.

În min. 58, la o fază fixă, Burcă a fost lovit cu cotul de Ragnar Sigurdsson în careul islandezilor, jocul a continuat, iar pe contraatac, Tătăruşanu a fost nevoit să îl blocheze in extremis pe Traustason în situaţie de unu la unu. Arbitrul a revenit asupra fazei şi, după ce a consultat arbitrajul video, a dictat penalty pentru România. Maxim a transformat (63), iar România a revenit în meci.

Echipa antrenată de Mirel Rădoi a controlat jocul în ultima parte a meciului, a presat, dar nu a reuşit să ameninţe poarta lui Halldorsson, protejat foarte bine de masiva defensivă ultraaglomerată.

Până la final, România nu şi-a creat nicio ocazie, dar a acuzat neacordarea a două penalty-uri. În min. 80, mingea a lovit clar mâna lui Ragnar Sigurdsson în propriul careu, dar arbitrul a lăsat locul să continue. În ultimele secunde ale partidei (90+5), Iancu a fost ţinut evident de Sigurjonsson în careu, dar Skomina a dictat simulare şi cartonaş galben pentru român.

România a ratat astfel un nou turneu final, unul dintre cele mai importante, având în vedere că la Bucureşti, pe Arena Naţională, vor avea loc trei meciuri din grupă şi unul din optimi.

Islanda continuă lupta pentru calificare şi va juca în finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, pe 12 noiembrie.

Islanda - România 2-1 (2-0)

Au marcat: Gylfi Sigurdsson (16, 34), respectiv Alexandru Maxim (63 - penalty).

Au evoluat echipele:

ISLANDA: 1. Hannes Thor Halldorsson - 4. Gudlaugur Victor Palsson, 6. Ragnar Sigurdsson, 14. Kari Arnason (5. Sverrir Ingi Ingason, 86), 18. Hordur Bjorgvin Magnusson - 21. Arnor Ingvi Traustason, 17. Aron Einar Gunnarsson (căpitan), 8. Birkir Bjarnason, 7. Johann Berg Gudmundsson (16. Runar Mar Sigurjonsson, 83) - 10. Gylfi Sigurdsson, 11. Alfred Finnbogason (9. Kolbeinn Sigtorsson, 75).

Selecţioner: Erk Hamren.

Rezerve neutilizate: 12. Ogmundur Kristinsson, 13. Runar Alex Runarsson - 2. Birkir Mar Saevarsson, 3. Holmar Orn Eyjolfsson, 15. Mikael Neville Anderson, 19. Vidar Orn Kjartansson, 20. Albert Gudmundsson, 22. Jon Dadi Bodvarsson, 23. Ari Freyr Skulason.

ROMÂNIA: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) - 6. Cristian Manea, 5. Mihai Bălaşa, 15. Andrei Burcă, 22. Mario Camora - 23. Nicolae Stanciu (8. Alexandru Cicâldău, 87), 2. Alexandru Creţu, 10. Alexandru Maxim (13. Claudiu Keşeru, 80) - 17. Ciprian Deac (19. Gabriel Iancu, 46), 7. Denis Alibec (9. George Puşcaş, 46), 20. Alexandru Mitriţă (14. Ianis Hagi, 46).

Selecţioner: Mirel Rădoi.

Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. David Lazar - 3. Alin Toşca, 4. Sergiu Hanca, 11. Nicuşor Bancu, 18. Răzvan Marin, 21 Dragoş Grigore.


Min. 90: FINAL DE MECI! Islanda învinge România și ne elimină de la EURO 2020. O națiune mai mică decât populația Iașiului a pus capăt visului de a participa la turneul final european.

Min. 90: Încă un fault în careul islandezilor, la care arbitrul refuză din nou să consulte VAR-ul. 

Min. 88: Arbitrul refuză o altă lovitură liberă pentru România. Joc periculos al unui jucător islandez, nepedepsit de „central”.

Min. 86: Islandezii au început să tragă vizibil de timp. Stanciu iese, intră Cicăldău.

Min. 80: Intră Keșeru în locul lui Maxim. Ungaria conduce cu 3-0 în Bulgaria. Dacă România nu înscrie în 10 minute, pentru un loc la Euro 2020 vor lupta Islanda cu Ungaria.

Min. 79: Fază controversată în careul islandezilor, după ce un apărător lovește mingea cu mâna. Arbitrul refuză să consulte VAR-ul.

Min. 75: Schimbare în echipa Islandei. Sigtorsson intră în locul lui Finnbogason.

Min. 70: Meciul devine încleștat. Tricolorii au început să fie agresivi, iar islandezii încep să greșească. Și viteza de joc a tricolorilor a crescut considerabil. Ianis Hagi a contribuit și el la acest aspect.

Min. 66: Corner pentru România. Tricolorii au început să atace cu mai mult curaj și cu mai multă viziune. Resping islandezii. Se simt schimbările. Stanciu muncește foarte mult pentru echipă

Min. 63: GOOOOOL, ROMÂNIA!!! Înscrie Alex Maxim din penalty și Românie revine în joc. Mai sunt 30 de minute până la final.

Min. 62: Lovitura de pedeapsă va fi executată de Maxim.

Min. 61: Penalty pentru România!!!

Min. 60: Arbitrul consultă VAR-ul pentru un posibil penalty al României, după ce Burcă a fost lovit cu cotul în careul islandez la o acțiune precedentă.

Min. 57: Contraatac al islandezilor. Un gol ca și făcut, scos de Tătărușanu în poziție de unu la unu. Paradă excelentă a goalkeeperului nostru...

Min. 57: Tricolorii se găsesc greu în atac. Ianis Hagi scoate o lovitură liberă în apropierea careului islandez.

Min. 54: Cu toate schimbările, islandezii par prea puternici față de jucătorii noștri. Burcă agață o minge cu mâna. 

Min. 52: Maxim pierde o minge la mijlocul terenului și islandezii sunt iarăși periculoși în atac. Corner pentru Islanda, respins de tricolori. Hagi greșește la mijlocul terenului. Revin tricolorii în atac, dar ratează atacul și trimit mingea în aut de poartă.

Min. 49: Corner pentru Islanda, care atacă din primul minut al celei de-a doua reprize.

Min. 46: Începe repriza a doua. Rădoi face toate cele 3 schimbări la pauză! Hagi, Iancu și Pușcaș, trimiși în teren din primul minut al reprizei a doua. Au părăsit terenul Mitriță, Deac și Alibec.

Min. 45: Stanciu scapă de un galben. PAUZĂ! O primă repriză slabă făcută de tricolori. Fără tactică, fără incursiuni periculoase în atac, fără o schemă care să pună în pericol poarta adversă. Pare o formație ai cărei jucători s-au întânit azi, pentru prima dată pe teren. Deac, Maxim, Stanciu, Alibec, nicio ocazie în 45 de minute. Singurul mai activ, Mitriță, dar fără rezultate notabile. România e condusă printr-o dublă a lui Sigurdsson, jucător care evoluează la Everton, în Premier League. În celălalt meci, Ungaria conduce Bulgaria în deplasare cu 1-0.

Min. 45: Tricolorii joacă haotic. Islandezii arată un joc solid, sigur, pe final de repriză. Se arată un minut de prelungire. Se așteaptă schimbări la pauză în echipa lui Rădoi.

Min 40: România nu leagă jocul deloc. Islanda are încă o ocazie.

Min. 34: GOL ISLANDA. România este praf. Sigurdsson, din nou nemarcat, înscrie al doilea gol al gazdelor. Maxim, nervos, primește cartonaș galben. Rădoi trebuie să schimbe ceva în joc.

Min. 33: Tricolorii nu au o schemă clară de atac și pierd mingea în multe acțiuni individuale.

Min. 31: Islanda se apără foarte sus și e periculoasă pe contre. A respins bine Camora.

Min. 29: Sistemul VAR confirmă ofsaidul.

Min. 27: Gol anulat pentru Islanda. Marcatorul a fost în ofsaid, deși în primă fază nu a părut asta. Arbitrul verifică tehnologia VAR.

Min. 26: Tricolorii cer lovitură de pedeapsă, arbitrul refuză.

Min. 24: Românii atacă, dar Islanda se apără foarte bine. Gazdele se apără cu 6 jucători. Ritmul de joc e scăzut din cauza gazonului, care a început să se rupă.

Min. 22: O nouă ocazie de gol a Islandei. Apără extraordinar Tătărușanu! Corner pentru gazde, mingea este respinsă de Burcă.

Min. 16: GOL ISLANDA. Sigurdsson, cel mai scump jucător de pe teren, înscrie în poarta României. Mijlocașul nu era marcat de niciun jucător român, la una dintre puținele acțiuni de atac ale gazdelor.

Min. 14: Acțiune periculoasă pe partea dreaptă Stanciu - Deac. Se termină cu un corner. Mitriță, proaspătul jucător al lui Al Ahli (împrumutat de New York City), din nou foarte activ.

Min. 10: Tricolorii stau în jumătatea islandezilor. Mitriță, deși foarte defavorizat de înălțime, este foarte activ printre fundașii islandezi

Min. 8: România se menține în atac, cu mici excepții. Jocul la recuperare al României funcționează perfect. Presingul tircolorilor are efect.

Min. 5: Corner pentru tricolori. Două mici ocazii pentru România în minutele premergatoare.

Min. 2: Islandezii în atac. Camora a protejat o minge, Crețu a respins imediat, la fel de mine. România se apără la începutul jocului.

Min. 1: Lovitura de start a aparținut României.

ACTUALIZARE 21:40: Sunt intonate imnurile. Cel al României este primul, în calitate de țară oaspete. Printre tricolorii care cântă imnul se află și Mario Camora, titular în echipa lui Mirel Rădoi.

ACTUALIZARE 20:50 - Echipa de start a României: Tătărușanu - Manea, Burcă, Bălașa, Camora - Maxim, Crețu, Stanciu - Deac, Alibec, Mitriță.


Știrea inițială:

Dacă va câştiga în faţa Islandei, România va disputa pe 12 noiembrie, în deplasare, finala play-off-ului, cu învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, scrie Agerpres.

Selecţionerul echipei României, Mirel Rădoi, aflat la doar al treilea meci în această postură, a afirmat, miercuri, că Islanda este favorită, având în vedere că va juca pe teren propriu, iar selecţionerul său, suedezul Erik Hamren, este mult mai experimentat.

România a jucat de două ori până acum cu Islanda, în preliminariile CM 1998, ambele meciuri încheindu-se cu victorii ale tricolorilor cu 4-0.

Potrivit FRF, naţionala României a disputat în istoria sa nouă partide în data de 8 octombrie şi nu a pierdut niciodată, înregistrând cinci victorii şi patru egaluri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rădoi ar putea începe cu Mario Camora titular pe postul de fundaş stânga, jucătorul de origine portugheză recent naturalizat fiind la prima sa convocare la naţionala României.

România nu poate conta pe doi fundaşi, pe căpitanul Vlad Chiricheş (accidentat) şi pe Ionuţ Nedelcearu (care s-a transferat la AEK Atena).

Meciul de la Reykjavik va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia condusă de Damir Skomina. Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de asistenţii Jure Praprotnik şi Rober Vukan, în timp ce al patrulea oficial va fi Rade Obrenovic.

La această partidă arbitrii VAR vor fi spaniolul Juan Martinez Munuera şi slovenul Slavko Vincic.

Centralul Damir Skomina (44 ani) a mai arbitrat echipa naţională a României în întâlnirea cu Polonia (scor 0-3) din 2016, în preliminariile CM 2018.

EURO 2020, programat iniţial în perioada 12 iunie-12 iulie, a fost amânat de UEFA pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. Arena Naţională din Bucureşti va găzdui trei meciuri din Grupa C, în care va juca şi România, dacă se va califica, şi unul în optimile de finală. Cele 12 oraşe-gazdă pentru EURO 2020 sunt Amsterdam (Olanda) - Johan Cruyff ArenA (54.000 locuri), Baku (Azerbaidjan) - Olympic Stadium (69.000), Bilbao (Spania) - San Mames (53.000), Bucureşti (România) - Arena Naţională (54.000), Budapesta (Ungaria) - Puskas Arena (68.000), Copenhaga (Danemarca) - Telia Parken (38.000), Dublin (Irlanda) - Aviva Stadium (51.000), Glasgow (Scoţia) - Hampden Park (51.000), Londra (Anglia) - Wembley (90.000), Munchen (Germania) - Allianz Arena (70.000), Roma (Italia) - Stadio Olimpico (68.000), Sankt Petersburg (Rusia) - Gazprom Arena (61.000).

Islanda - România, baraj Euro 2020 | Mirel Rădoi a fost nevoit să improvizeze

„Să zicem că știu 50% din echipă. Mai am un antrenament, mai am de verificat unele informații, rapoarte și vom vedea și în funcție de ceea ce am pregătit. Totul e în funcție de strategia noastră pe care o vom aborda, ca plan inițial. Sincer, avem mai multe planuri de joc, dar trebuie să recunoaștem ca poate exista și o partidă de 120 de minute. E foarte bine, spritul de competiție la națională a început să crească. Ne bucură aspectul ăsta pentru că ne pune în dificultate să alegem atent primul 11. E clar că competitivitatea între jucători, pe posturi, e foarte ridicată”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă premergătoare partidei din Islanda.

Islanda - România, baraj Euro 2020 | Selecționerul Islandei: ”Șansele sunt 50-50 la sută”

La conferința de presă pe care a susținut-o înainte de meciul cu România, selecționerul Islandei, Erik Hamren, a spus că șansele pentru calificare '50-50 la sută'.

„Aşteptăm acest meci din noiembrie, aşa că suntem gata! Nu mai avem răbdare să intrăm pe teren, există un spirit formidabil în lot. Mă gândesc la confruntare echilibrată. Sunt două echipe apropiate în clasamentul mondial, care vor să învingă, iar şansele de calificare sunt 50-50 la sută. Cine nu va comite greşeli mari şi fructifică ocaziile se va impune. Trebuie să fim disciplinaţi şi curajoşi. Avem şi experienţă, şi omogenitate, e multă bucurie la lot şi suntem decişi să câştigăm”, a declarat Erik Hamren.

Loturile celor două naţionale:

ROMÂNIA

Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 69 selecţii/0 goluri marcate), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra Giurgiu, debutant);
Fundaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 8/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Dragoş Grigore (Ludogoreţ Razgrad/Bulgaria, 38/1), Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova, 6/0), Alin Toşca (Gaziantep FK/Turcia, 19/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, debutant);
Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK/Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanţa, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriţă (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 11/0);
Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra Giurgiu, 12/2), George Puşcaş (Reading/Anglia, 16/7).

ISLANDA

Portari: Hannes Thor Halldorsson (Valur, 70/0), Runar Alex Runarsson (Arsenal, 5/0), Ogmundur Kristinsson (Olympiakos Pireu, 16/0);
Fundaşi: Ari Freyr Skulason (KV Oostende, 73/0), Hordur Bjorgvin Magnusson (ŢSKA Moscova, 29/2), Birkir Mar Saevarsson (Valur, 92/1), Kari Arnason (Vikingur R., 84/6), Ragnar Sigurdsson (FC Copenhaga, 94/5), Sverrir Ingi Ingason (PAOK, 30/3), Holmar Orn Eyjolfsson (Rosenborg, 15/2), Hjortur Hermannsson (Broendby, 16/1);
Mijlocaşi: Birkir Bjarnason (Brescia, 86/13), Aron Einar Gunnarsson (Al Arabi, 87/2), Gylfi Sigurdsson (Everton, 74/22), Runar Mar Sigurjonsson (FC Astana, 25/1), Gudlaugur Victor Palsson (SV Darmstadt, 98/17), Arnor Ingvi Traustason (Malmoe FF, 34/5), Arnor Sigurdsson (ŢSKA Moscova, 10/1), Jon Dagur Torsteinsson (AGF, 4/1), Johann Berg Gudmundsson (Burnley, 75/8), Mikael Neville Anderson (FC Midtjylland, 6/0);
Atacanţi: Albert Gudmundsson (AZ Alkmaar, 12/3), Alfred Finnbogason (FC Augsburg, 57/15), Jon Dadi Bodvarsson (Millwall, 50/3), Kolbeinn Sigtorsson (AIK Solna, 58/26), Vidar Orn Kjartansson (Valerenga IF, 26/3).

Editor : Liviu Cojan

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate