Condusă din minutul 30, Steaua şi-a revenit în a doua repriză. Întâi a egalat prin Momcilovic. Apoi a trecut în avantaj, după lovitura cu capul a lui Tamaş. În celălalt meci al grupei, Zurich şi Villarreal au terminat la egalitate, 1-1.
Foto: Gulliver/GettyImages
Minutul 86: Gabi Tamaş înscrie şi păstrează şansele Stelei la calificarea în turul următor al competiţiei.
Foto: digisport.ro
Minutul 68: Momcilovic egalează. Boldrin a executat o lovitură liberă din apropierea careului de 16 metri, lateral dreapta. Mingea a fost respinsă în față de portarul turc şi a ajuns la Momcilovic, care a împins-o în poarta goală, de la 5 metri.
Minutul 30: Steaua este condusă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de formaţia turcă Osmanlispor, în etapa a cincea a grupei L a Ligii Europa. Turcii au deschis scorul prin Ndiaye, în minutul 30. VIDEO CU GOLUL
Steaua și-a complicat serios viața în actuala ediție de Europa League. Cu două etape înainte de final, roș-albaștrii sunt pe ultimul loc, cu trei puncte, în timp ce Zurich și Villarreal au câte 5 puncte iar Osmanlispor, 7.
Cum se poate califica Steaua
1. Câștigă cu Osmanlispor și Zurich - Villarreal se termină egal. În acest caz, Stelei îi mai trebuie o victorie la Villarreal, în ultima rundă, succes ce ar asigura accesul în primăvara Europa League, indiferent de ultimul rezultat al grupei, dintre Osmanlispor și Zurich. 2. Remizează cu Osmanlispor și Zurich - Villarreal se termină la fel, nedecis. În acest caz, Steaua va fi obligată să câștige la Villarreal, dar va trebui să se roage și ca Osmanlispor să câștige meciul cu Zurich. În acest caz, cu 7 puncte, roș-albaștrii ar termina pe 2 în grupă, cu un punct peste Villarreal și Zurich.
Cum se poate rata calificarea
Dacă Steaua nu se va impune în fața lui Osmanlispor iar în celălalt meci al Grupei L se va impune oricare dintre Zurich și Villarreal, atunci roș-albaștrii vor fi eliminați matematic din Europa League.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.