Nicolae Dică: Sunt dezamăgit, îmi reproşez ratarea titlului

Data publicării:
fcsb dica mihai stoica

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, duminică seara, că este foarte dezamăgit de faptul că nu a câştigat titlul, precizând că îşi reproşează ratarea obiectivului.

„Sunt foarte dezamăgit că nu am reuşit să câştigăm titlul. Normal că îmi reproşez ratarea obiectivului. Atunci când nu se îndeplineşte obiectivul primul vinovat este antrenorul. Eu am făcut o analiză a ceea ce am făcut de când am venit aici şi până acum şi unde am greşit”, a spus Nicolae Dică la Digi Sport.

„Înfrângerea de la Iaşi ne-a costat. Am câştigat astăzi cu Astra Giurgiu, dar nu mai depindea de noi. Înainte cu 3 etape să se încheie sezonul eram pe primul loc, dar am pierdut acolo şi nu trebuia. Atunci am pierdut şi locul 1 şi campionatul”, a adăugat tehnicianul.

În ceea ce priveşte prelungirea contractului cu FCSB, Dică a afirmat: „Mie mi se termină contractul. Deocamdată nu ştiu ce voi face. În primul rând trebuie să vină o ofertă de la club. Vom vedea săptămâna viitoare ce se va întâmpla”.

CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, în etapa a 10-a, ultima, din faza play-off a Ligii I de fotbal, în timp ce FCSB a dispus cu 1-0 (1-0) de Astra Giurgiu, pe Arena Naţională, notează Agerpres.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri