România - Austria 1-0, victorie in extremis pentru „Tricolori”. Gol decisiv în minutul 90+5 și speranțe pentru Cupa Mondială

Data actualizării: Data publicării:
meci romania austria
Foto: Profimedia Images

Echipa națională de fotbal a României a jucat cu Austria, duminică seară, în grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026, într-un meci organizat pe Arena Națională. „Tricolorii” au obținut victoria la ultima fază și au câștigat cu scorul 1-0. 

ACTUALIZARE 12.40 Tricolorii au marcat golul la ultima fază, prin fundaşul Virgil Ghiţă (90+5), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Ianis Hagi.

România a obţinut o victorie importantă, după un joc bun, în faţa liderului grupei, luând astfel o gură de oxigen înaintea ultimelor două partide din campanie, relatează Agerpres.

Prima repriză a fost una destul de închisă, fără vreun şut pe poartă, însă România a avut câteva oportunităţi.

Mihăilă (7) a reluat spectaculos, pe spate, de la 15 metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Şutul lui Hagi (15) a fost blocat, după care Raţiu a trimis pe lângă buturile lui Schlager. Bîrligea (42) a pătruns în careu, dar şutul său a fost blocat de Alaba.

Oaspeţii au început mai bine repriza secundă şi puteau deschide scorul prin Sabitzer (49), al cărui şut a fost respins de Ionuţ Radu de la vinclu.

Portarul echipei Celta Vigo a avut o ieşire inspirată în faţa lui Laimer, care era singur în careu (56).

Austria a atacat mai mult, dar România s-a apărat bine, grupat, fără a le oferi spaţii adversarilor. Jucătorii pregătiţi de Mircea Lucescu au reuşit să creeze pericol la poarta oaspeţilor, fiind lipsiţi de şansă în câteva rânduri. Mihăilă (60) a şutat de la 20 de metri, dar mingea a lovit bara. Man (62) a tras de la 22 de metri, dar balonul s-a dus peste poartă. Raţiu (69) a interceptat o minge, a pătruns şi a şutat, dar Schlager a respins salvator.

România a obţinut victoria, una meritată, la ultima fază, după un atac prelungit.

În minutul 76, un spectator a pătruns pe teren, fiind evacuat de forţele de ordine în scurt timp.

Fundaşul Andrei Burcă a primit cartonaş galben, astfel că va rata următoarea partidă a tricolorilor, pe 15 noiembrie, în deplasare, cu Bosnia-Herţegovina. România va încheia campania pe 18 noiembrie, cu San Marino, pe teren propriu.

  • România - Austria 1-0 (0-0)
  • A marcat: Virgil Ghiţă (90+5).
  • Bucureşti, Arena Naţională: 39.541 spectatori
  • Preliminariile Cupei Mondiale 2026 - Grupa H

Citește și: Toate calculele calificării la Cupa Mondială. Cum poate prinde România locul doi în grupă și un adversar mai ușor la baraj

Au evoluat echipele:

România: 1. Ionuţ Radu - 2. Andrei Raţiu, 3. Mihai Popescu (5. Virgil Ghiţă, 72), 15. Andrei Burcă, 8. Alexandru Chipciu - 23. Vlad Dragomir, 6. Marius Marin, 10. Ianis Hagi (căpitan) - 20. Dennis Man, 9. Daniel Bîrligea (17. Louis Munteanu, 88), 13. Valentin Mihăilă.
Selecţioner: Mircea Lucescu.

Rezerve neutilizate: 12. Ştefan Târnovanu, 16. Răzvan Sava - 4. Lisav Naif Eissat, 7. Ştefan Baiaram, 11. Kevin Ciubotaru, 14. Vladimir Screciu, 18. Răzvan Marin, 19. Florin Tănase, 21. Olimpiu Moruţan, 22. Adrian Şut.

Austria: 1. Alexander Schlager - 5. Stefan Posch, 8. David Alaba (căpitan), 15. Philipp Lienhart, 16. Phillipp Mwene (2. Alexander Prass, 65) - 20. Konrad Laimer, 6. Nicolas Seiwald - 18. Romano Schmid (23. Alessandro Schoepf, 86), 19. Christoph Baumgartner (10. Florian Grillitsch, 65), 9. Marcel Sabitzer - 11. Michael Gregoritsch (22. Raul Florucz, 86).
Selecţioner: Ralf Rangnick.

Rezerve neutilizate: 12. Nikolas Polster, 13. Patrick Pentz - 3. Marco Friedl, 4. Kevin Danso, 7. Marko Arnautovic, 14. Leopold Querfeld, 17. Marco Gruell, 21. Nikolaus Wurmbrand.

  • Arbitru: Davide Massa; arbitri asistenţi: Filippo Meli, Stefano Alassio; al patrulea oficial: Simone Sozza (toţi din Italia).
  • Arbitru video: Michael Fabbri; arbitru asistent video: Rosario Abisso (ambii din Italia).
  • Observator UEFA pentru arbitri: Mehmet Ilgaz (Turcia); Delegat UEFA: Luis Cuervas Del Real (Spania).
  • Cartonaşe galbene: Baumgartner (6), Schmid (40), Burcă (53), Mwene (56), Mihăilă (67), Alaba (81).

1 - 0 pentru România 

ACTUALIZARE 23:40: România a dat gol în minutul 90+5. Virgil Ghiță a deschis scorul în prelungiri cu o lovitură de cap. 

0 - 0 la pauză

ACTUALIZARE 22:40 Echipele au intrat la vestiare cu 0 - 0 la pauză, după o primă repriză cu ocazii puține. 

A început meciul

ACTUALIZARE 22:00 Echipele de start:

România: Radu - Rațiu, M. Popescu, Burcă, Chipciu - Dragomir, M. Marin - Man, Hagi, Mihăilă - Bîrligea

Rezerve: Târnovanu, Sava, Munteanu, Eissat, Ghiță, Baiaram, Ciobotaru, Screciu, Răzvan Marin, Tănase, Moruțan, Șut

Selecționer: Mircea Lucescu

Austria: Schalager - Posch, Alaba, Lienhart, Mwene - Seiwald, Laimer - Sabitzer, Baumgartner, Schmid - Gregoritsch

Rezerve: Polster, Pentz, Prass, Friedl, Danso, Arnautovic, Grilltsch, Querfeld, Grull, Wurmbrand, Florucz, Schopf

Selecționer: Ralf Rangnick

Echipa de start a României

ACTUALIZARE 21:08 Digi Sport prezintă echipa de start a naționalei:

Ionuț Radu în poartă; Andrei Rațiu, Mihai Popescu, Andrei Burcă, Alex Chipciu, Vlad Dragomir, Marius Marin, Dennis Man, Ianis Hagi (căpitan), Valentin Mihăilă, Daniel Bîrligea.

Hagi, căpitan

ACTUALIZARE 20:02 Ianis Hagi va fi căpitanul naționalei, în absența lui Nicolae Stanciu, care nu a fost convocat din cauza unei accidentări, scrie Digi Sport.

Potrivit aceleiași surse, echipa probabilă a României în meciul cu Austria va fi:

Radu - Rațiu, Ghiță, Burcă, Chipciu - M. Marin, Screciu - Man, Hagi, Mihăilă - Bîrligea

Strategia lui Lucescu pentru un rezultat pozitiv

ACTUALIZARE 12:18 Victoria cu Austria e ultima șansă a României să spere în continuare că poate ajunge direct la Mondialul din 2026. Mircea Lucescu a vorbit despre atuurile liderului din grupa H.

„E construită de-a lungul timpului, de la juniori, la tineret la echipa mare. De aproape șase ani nu mai schimbă jucătorii, doar intră câte unul foarte greu. Toți cu mare experiență în campionatul Germaniei, la cele mai bune echipe. Au un avantaj foarte mare față de noi care a trebuit să încropim permanent o echipă de la meci la meci, să schimbam jucătorii datorită accidentărilor care au venit în urma faptului ca au jucat puțin”, a declarat Mircea Lucescu.

Il Luce va miza pe viteză pentru a pune probleme Austriei.

„Un astfel de joc trebuie abordat cu foarte multă atenție, inteligență, o pregatire foarte serioasă. Noi trebuie să anticipam ce știu ei să facă și în acelasi timp să profitam de slăbiciunile lor... Dacă ai opt jucători în atac înseamna că îți lași doi în apărare. Daca noi vom ști sa fructificăm astfel de momente, să ne apăram bine și să profităm că avem jucători foarte rapizi, atunci putem spera la un rezultat pozitiv”, a explicat selecționerul român.

Echipa pe care Lucescu o aruncă în lupta cu Austria. Jucătorul surpriză

ACTUALIZARE 11:50 Deși la conferința de presă premergătoare meciului de duminică seară , Mircea Lucescu a anunțat că Răzvan Marin  nu va juca în meciul cu Austria, pentru că a acuzat probleme medicale, fotbalistul de 29 de ani, de la AEK Atena, a continuat să se antreneze normal cu colegii, scrie Digisport.

Mai mult, pe site-ul FRF s-a anunțat lista cu cei 23 de jucători care vor fi pe foaia de joc. „Il Luce” a trebuit, astfel, să renunțe la șase nume, iar marea surpriză e că Marin nu face parte dintre cei lăsați pe dinafară.

S-a ajuns, astfel, în situația în care un fotbalist despre care însuși selecționerul a declarat că nu va putea juca niciun minut să se afle, totuși, pe foaia de joc, în locul altora care nu au nicio problemă medicală, comentează sursa citată.

Jucătorii aleși de Mircea Lucescu pentru meciul de diseară:

PORTARI:

  • Ionuț RADU (Celta Vigo),
  • Ștefan TÂRNOVANU (FCSB),
  • Răzvan SAVA (Udinese)

FUNDAȘI:

  • Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano),
  • Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun),
  • Virgil GHIȚĂ (Hannover),
  • Mihai POPESCU (FCSB),
  • Lisav EISSAT (Maccabi Haifa),
  • Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj),
  • Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt)

MIJLOCAȘI:

  • Marius MARIN (Pisa),
  • Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova),
  • Răzvan MARIN (AEK Atena),
  • Vlad DRAGOMIR (Pafos),
  • Adrian ȘUT (FCSB),
  • Dennis MAN (PSV),
  • Olimpiu MORUȚAN (Aris Salonic),
  • Ianis HAGI (Alanyaspor),
  • Florin TĂNASE (FCSB),
  • Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova),
  • Valentin MIHĂILĂ (Rizespor)

ATACANȚI:

  • Louis MUNTEANU (CFR Cluj),
  • Daniel BÎRLIGEA (FCSB)

Cei șase jucători care vor urmpri meciul din tribune sunt: Cristi Manea, Bogdan Racovițan, Raul Opruț, Cătălin Cîrjan, Alexandru Dobre și David Miculescu.

Știrea inițială.

Partida va fi arbitrată de italianul Davide Massa.

Clasamentul grupei:

  • Austria - 15 puncte (5 jocuri)
  • Bosnia-Herţegovina – 13 puncte (6 jocuri)
  • România – 7 puncte (5 jocuri)
  • Cipru – 5 puncte (6 jocuri)
  • San Marino - niciun punct (6 jocuri)

Tot azi are loc în grupa H şi partida San Marino – Cipru.

La 15 noiembrie, se vor disputa confruntările Cipru – Austria şi Bosnia – România, iar la 18 noimbrie vor avea loc meciurile Austria – Bosnia şi România – San Marino.

Echipa care va încheia pe primul loc se va califica direct la Cupa Mondială. Ocupanta locului doi va disputa play-off-ul pentru calificarea la CM.

Miza locului 2 în grupă pentru România

Tricolorii pot ajunge la barajul CM 2026 şi prin traseul Ligii Naţiunilor, în urma performanţelor de anul trecut, dar asta înseamnă că sigur nu ar fi cap de serie şi ar juca semifinala barajului, într-o singură manşă, în deplasare. Barajul e compus din semifinală şi finală, meciuri într-o singură manşă.

Dacă tricolorii termină pe locul 2 în grupă, toate locurile secunde din grupele preliminare CM 2026 vor fi ierarhizate pe baza clasamentului FIFA din noiembrie, astfel că primele 8 locuri secunde pe baza acestei ierarhii vor fi cap de serie, jucând semifinala barajului acasă. Şi împotriva unui adversar, teoretic, mai facil.

Tot pe Arena Naţională a avut loc amicalul cu R. Moldova

Joi, tot pe Arena Naţională, România a învins cu 2-1 Republica Moldova, într-un meci amical.

Lotul convocat de Lucescu pentru meciul cu Austria

Lotul convocat de selecţionerul Mircea Lucescu pentru partidele cu Moldova şi Austria este următorul:

PORTARI:

  • Ionuţ RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0),
  • Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0),
  • Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAŞI:

  • Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1),
  • Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2),
  • Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1),
  • Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0),
  • Bogdan RACOVIŢAN (Raków | Polonia, 4/0),
  • Mihai POPESCU (FCSB, 5/1),
  • Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0),
  • Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6),
  • Raul OPRUŢ (Dinamo, 4/0),
  • Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);

MIJLOCAŞI

  • Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0),
  • Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0),
  • Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12),
  • Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0),
  • Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 39/10),
  • Olimpiu MORUŢAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1),
  • Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6),
  • Florin TĂNASE (FCSB, 23/5),
  • Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0),
  • Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0),
  • Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5),
  • Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);

ATACANŢI

  • Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0),
  • Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1),
  • David MICULESCU (FCSB, 4/0).

După partida cu Moldova, Mircea Lucescu l-a chemat la lot pe Adrian Şut (FCSB). De asemenea, selecționerul a anunţat că Răzvan Marin nu va evolua, fiind accidentat.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este pensia alimentară, în 2025? Calcul exact
Digi FM
VIRAL O concurentă la Miss a uimit cu un moment neașteptat de death metal. Aranjată ca o păpușă, a avut o...
Pro FM
Katy Perry pare să vorbească despre despărțirea de Orlando Bloom, într-o piesă lansată recent: „Jur pe...
Film Now
Pamela Anderson, declarații explozive despre Sylvester Stallone: ”Mi-a oferit un apartament și o mașină ca să...
Adevarul
Cum au vrut ungurii și rușii să pună mâna pe teritoriile românești folosindu-se de istorie. „Dacia Mare”, un...
Newsweek
Pensia specială: 25.400 lei, pensia limită vârstă: 3.100 lei, pensia invaliditate: 1.100. De unde diferențele?
Digi FM
VIRAL O concurentă la Miss a uimit cu un moment neașteptat de death metal. Aranjată ca o păpușă, a avut o...
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Brad Pitt are o listă „neagră” a starurilor cu care nu va mai lucra niciodată. Cine sunt însă actrițele lui...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...