Sfârșit de drum pentru Rapid. Clubul, oficial în faliment

Data actualizării: Data publicării:
rapid 2

Curtea de Apel a respins recursul făcut de clubul lui Valerii Moraru, iar societatea SC FC Rapid SA practic nu mai există. O altă societate urmează să preia palmaresul giuleştenilor, care au câştigat de-a lungul timpului trei titluri de campioni şi 13 cupe ale României. Cel mai probabil, echipa care va prelua performanţele alb-vişiniilor este AFC Rapid din Liga a 5-a.

„În mai puțin de cinci ani se poate întâmpla, și în trei ani, Rapid poate redeveni o forță în fotbalul românesc pentru că fotbalil românesc are nevoie de Rapid. Eu m-am obișnuit cu ideea de la început, tot ce se întampla la clubul Rapid ducea la faliment, cu doi trei ani înainte, nu neapărat din vară”, a declarat Daniel Pancu.

După cum se ştie, pentru a evita dispariţia definitivă a spiritului Rapidului, în acest moment în Liga a 5-a activează două echipe care se vor continuatoare ale brandului înfiinţat în 1923. E vorba despre AFC Rapid şi despre Mişcarea CFR. Şi unii şi ceilalţi au susţinut că, dacă actualul Rapid va exista în continuare, echipele înscrise la Asociaţia Municipală Bucureşti se vor retrage. Acum, nu mai este cazul.

Lichidatorul judiciar al clubului de fotbal Rapid, Aurel Brihac, a declarat că palmaresul este bunul cel mai de preţ al formaţiei giuleştene, iar acesta va fi scos la licitaţie publică cel mai probabil anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri