Steaua și Astra și-au aflat adversarele din grupele Europa League

Data actualizării: Data publicării:
UEFA Champions League and UEFA Europa League - Q1 and Q2 Qualifying Round Draw
Foto: Gulliver/GettyImages

Astra Giurgiu și Steaua București și-au aflat astăzi adversarele din grupele Europa League, în urma tragerilor la sorți de la Monaco. Cele două nu aveau cum să cadă în aceeași grupă. Echipele din aceeaşi ţară nu pot juca în aceeaşi grupă, la fel formaţiile din Ucraina şi Rusia.

UEFA Champions League and UEFA Europa League - Q1 and Q2 Qualifying Round Draw
Foto: Gulliver/GettyImages

Campioana Astra Giurgiu va juca în grupa E contra echipelor Plzen, AS Roma și Austria Viena.

Vicecampioana Steaua București îi va avea ca adversari pe Villarreal, FC Zurich și Osmanlispor în grupa L.

Adversarele Astrei Giurgiu

AS Roma va fi atracţia principală a toamnei la Giurgiu. A treia clasată în ultimul sezon din Serie A, după Juventus şi Napoli, Roma a ratat şansa de a merge în grupele Ligii Campionilor în acest sezon după coşmarul din returul play-off-ului cu FC Porto.

Viktoria Plzen vine din play-off-ul Champions League, acolo unde a fost eliminată de Ludogorets Razgrad. Echipa românilor Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Andrei Prepeliță a reușit să se impună în manșa tur a play-off-ului UCL cu scorul de 2-0. În returul de la Plzen, echipele au încheiat la egalitate, 2-2.

Până în play-off, când a trecut de Rosenborg, 2-1 şi 2-1, Austria Viena trecuse de Kukesi, 1-0 şi 4-1, şi de Spartak Trnava, 0-1, şi 1-0, 5-4 după executarea loviturilor de departajare.

Program grupa E

15 septembrie: Astra Giurgiu - Viktoria Plzen, AS Roma - Austria Viena
29 septembrie: Austria Viena - Astra Giurgiu, Viktoria Plzen - AS Roma
20 octombrie: AS Roma - Astra Giurgiu, Austria Viena - Viktoria Plezen
3 noiembrie: Astra Giurgiu - AS Roma, Viktoria Plezen - Austria Viena
24 noiembrie: Viktoria Plzen - Astra Giurgiu, Austria Viena - AS Roma
8 decembrie: Astra Giurgiu - Austria Viena, AS Roma - Viktoria Plzen

Adversarele Stelei

Villarreal este favorita grupei L din Europa League, din care face parte şi Steaua.

"Submarinul galben" a încheiat pe locul 4 ultimul sezon din Primera Division, după Barcelona, Real şi Atletico Madrid, însă nu a reuşit să meargă pentru prima oară după cinci ani în grupele Champions League. Ibericii au fost învinşi în ambele meciuri ale dublei din play-off cu Monaco, cu 1-2 şi 0-1.

Steaua îşi va reîntâlni şi un fost jucător. Raul Rusescu a rămas singurul român de la Osmanlispor, formaţia turcă ajunsă în Europa la numai un an de la promovarea în prima ligă. Gruparea din Ankara şi-a început aventura europeană încă din turul 2 preliminar şi le-a eliminat pe Zimbru Chişinău (Moldova), Nomme Kalju (Estonia) şi Midtjylland (Danemarca) pentru a ajunge în grupele Europa League.

Urna a treia valorică a oferit un adversar mult mai accesibil steliștilor: FC Zurich. Formația elvețiană vine după un sezon în care a părăsit prima ligă, retrogradând în Challenge League, după 28 de ani. Însă, în Cupa Elveției, echipa a reușit să ajungă până în finală, acolo unde s-a impus în fața celor de la Lugano, scor 1-0, grație golului marcat de S. Sarr, în minutul 41.

Program grupa L

15 septembrie: Steaua - FC Zurich, Osmanlispor - Villarreal
29 septembrie: Villarreal - Steaua, Osmanlispor - FC Zurich
20 octombrie: Steaua - Osmanlispor, FC Zurich - Villarreal
3 noiembrie: Osmanlispor - Steaua, Villarreal - FC Zurich
24 noiembrie: FC Zurich - Steaua, Villarreal - Osmanlispor
8 decembrie: Steaua - Villarreal, Osmanlispor - FC Zurich  

Grupele Europa League

grupe

Giurgiuvenii s-au calificat în grupe după ce au trecut de West Ham United, cu scorul general de 2-1. În tur a fost 1-1, iar în retur Astra a învins în Anglia.

Pe de altă parte, Steaua nu a reușit calificarea în grupele Champions League după dubla cu Manchester City, steliștii fiind învinși acasă 0-5.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri