Trofeul Copa Sudamericana a fost atribuit echipei Chapecoense

Data actualizării: Data publicării:
Fans Pay Tribute To Brazilian Football Team Chapecoense Following Fatal Plane Crash

Clubul brazilian Chapecoense, decimat după tragedia aeriană din Columbia înaintea finalei, a fost desemnat câștigător al Copei Sudamericana de către Confederația sud-americană de fotbal (CONMEBOL), scrie Agerpres.

Fans Pay Tribute To Brazilian Football Team Chapecoense Following Fatal Plane Crash
Foto: Guliver/GettyImages

„Consiliul CONMEBOL a luat decizia de a desemna Associacao Chapecoense de Futebol campioană a Copei Sudamericana 2016 cu toate prerogativele sportive și economice ce implică asta”, se arată în comunicatul instituției.

De altfel, imediat după tragedie, cealaltă finalistă, echipa columbiană Atletico Nacional, ceruse CONMEBOL să atribuie trofeul clubului Chapecoense „în semn de omagiu postum adus victimelor”.

Aeronava British Aerospace 146 a companiei aeriene boliviene Lamia, la bordul căreia se aflau 81 de persoane - nouă membri ai echipajului și 72 de pasageri, inclusiv 22 de jucători ai echipei de fotbal braziliene Chapecoense, s-a prăbușit marțea trecută într-o zonă muntoasă în timp ce se apropia de aeroportul din Medellin. Echipa de fotbal Chapecoense urma să joace miercuri la Medellin prima manșă a finalei Copei Sudamericana contra echipei locale Atletico Nacional.

Șase persoane au supraviețuit acestei tragedii: trei jucători ai clubului Chapocoense, Alan Ruschel, Jackson Follmann și Neto, doi membri ai echipajului, Ximena Suarez și Erwin Tumiri, și un jurnalist, Rafael Valmorbida.

Copa Sudamericana este a doua competiție continentală ca importanță din America de Sud, după Copa Libertadores, fiind echivalentul Europa League.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri