Universitatea Craiova a învins „U” Cluj la loviturile de departajare și a câştigat Supercupa României

Data actualizării: Data publicării:
jucatorii u craiova
Foto: Facebook / Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a câştigat, duminică, pe stadionul Ion Oblemenco, Supercupa României, primul trofeu al sezonului, învingând la lovituri de departajare echipa Universitatea Cluj, locul doi în ediţia 2025/2026 a Superligii. Craiovenii au făcut astfel tripla în sezonul 2025-2026: titlu, Cupă şi Supercupă.

Pe propria arenă, Universitatea Craiova a avut prima ocazie a meciului, Nsimba relând puţin pe lângă poartă pasa lui Baiaram, în minutul 4. Răspunsul clujenilor a venit odată cu sprintul lui Alibek Aliev, din minutul 14, însă şutul său nu a găsit poarta lui Sava. Lefter a apărat mingea lui Bancu, din minutul 28, apoi Nsimba a trimis pe lângă bară cinci minute mai târziu, pentru ca acelaşi jucător să deschidă scorul, în minutul 40, când a primit de la Mekvabishvili, a intrat în careu şi l-a învins pe Lefter cu o minge expediată la colţul scurt. Bergodi a efectuat două modificări ofensive la pauză şi clujenii au reuşt să egaleze în minutul 53. Nistor l-a găsit excelent pe Macalou cu o pasă lungă, ivorianul a pasat direct lui Aliev şi acesta a înscris. Iulian Călin a anulat iniţial golul, pentru ofsaid, dar, după verificarea VAR, reuşita suedezului a fost validată, transmite News.ro.

Oaspeţii au mai avut un gol, al lui Marius Ştefănescu, în minutul 64, anulat însă pentru ofsaid. Lefter a mai avut o intervenţie bună în minutul 70, la şutul lui Elisor, iar în minutul 83 a fost salvat de transversală la şutul lui Cicâldău. A fost ultima fază importantă din timpul regulamentar şi câştigătoarea trofeului s-a decis la lovituri de departajare. Oltenii au început seria penalti-urilor prin Al-Hamlawi, care a transformat cu siguranţă. Chipciu a egalat pentru clujeni, însă Adi Rus a adus din nou în avantaj gazdele, iar Macalou a trimis peste poartă. Craiovenii s-au distanţat la două goluri după ce a înscris şi Cicâldău. Marius Ştefănescu a marcat pentru oaspeţi, dar Carlos Mora nu i-a lăsat nici o şansă lui Lefter. Drammeh i-a menţinut pe clujeni în joc, însă Mekvabishvili a transformat şi el aducând trofeul Supercupei României la Craiova.

Universitatea Craiova – U Cluj 5-3 la lovituri de departajare, iar elevii lui Coelho fac tripla în sezonul 2025-2026: titlu, Cupă şi Supercupă.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: R. Sava – Romanchuk, Screciu (Ad. Rus 62), Stevanovic (Al-Hamlawi 90+1) – Carlos Mora, T. Băluţă (Cicâldău 71), Mekvabishvili, Bancu – D. Matei, Nsimba (Elisor 62), Baiaram (Tavares 46). ANTRENOR: Filipe Coelho

UNIVERSITATEA CLUJ: Lefter – Stanojev (Friday Adams 86), I. Cristea, Poulolo (Macalou 46), Chipciu – Codrea, G. Simion (M. Ştefănescu 46) – Pedro Pinho, Nistor, Bic (Drammeh 81) – Alibek Aliev (A. Trică 86). ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Cartonaşe galbene: Carlos Mora 74, Mekvabishvili 76, Ad. Rus 90+2 / Alibek Aliev 65, Nistor 90

Arbitru: Iulian Călin

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine