Gimnasta Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu din competiții. Acuzațiile aduse de ITA

Data actualizării: Data publicării:
ana maria barbosu
Ana Maria Bărbosu. Foto: Profimedia

International Testing Agency a anunţat, pe site-ul oficial, că gimnasta Ana Bărbosu, despre care săptămâna trecută presa sportivă a scris că a fost sancţionată doi ani pentru că nu a fost găsită de trei ori de agenţii antidoping pentru testare, a fost suspendată provizoriu începând cu data de 5 mai.

ACTUALIZARE 10:52 Între timp sportiva a avut o prima reacție, pe instagram, unde a explicat că uspendarea nu are legătură cu consumul de substanțe interzise.

ȘTIREA INIȚIALĂ 10 decembrie 2025 este data trecută pe site-ul ITA ca „data încălcării” regulilor.

Bărbosu cere ca dosarul să fie judecat de Divizia antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Comunicatul ITA

„International Testing Agency (ITA), care coordonează un program antidoping independent în numele World Gymnastics, confirmă că a acuzat-o pe gimnasta română Ana Maria Bărbosu de încălcarea regulilor antidoping (ADRV) pentru trei nerespectări ale obligaţiei de a comunica locul unde se află, comise într-o perioadă de 12 luni.

ITA confirmă că gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost acuzată de o ADRV în temeiul articolului 2.4 din Regulamentul Antidoping al Federaţiei Mondiale de Gimnastică (World Gymnastics ADR) pentru comiterea a trei încălcări ale obligaţiei de a-şi comunica localizarea într-o perioadă de 12 luni.

În plus, în conformitate cu Codul mondial antidoping şi cu articolul 7.4.2 din Regulamentul antidoping al World Gymnastics, sportivei i-a fost impusă o suspendare provizorie.

Sportiva a solicitat ca dosarul să fie trimis spre judecare la Divizia antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde va avea ocazia să prezinte explicaţii şi dovezi cu privire la fiecare dintre cele trei încălcări ale obligaţiei de a-şi comunica locaţia.

În conformitate cu delegarea de către World Gymnastics a programului său antidoping către ITA, instrumentarea cazului este gestionată în întregime de ITA.

Având în vedere că procedura este în curs, nu se vor face alte comentarii”, este anunţul ITA.

Obligațiile sportivilor

Sportivii incluşi într-un grup de testare înregistrat (RTP), precum Ana Maria Barbosu, au obligaţia de a furniza zilnic informaţii privind locul unde se află, precum şi un interval de timp specific de 60 de minute în fiecare zi în care vor fi disponibili pentru testare. Scopul este de a permite organizaţiilor antidoping să localizeze sportivii pentru testări neanunţate în afara competiţiei. Orice combinaţie de trei teste ratate (care se referă la indisponibilitatea sportivilor în intervalul de 60 de minute) şi/sau neîndeplinirea obligaţiilor de raportare (cauzate de eşecul sportivilor de a furniza informaţii exacte privind locul în care se află) comise într-o perioadă de douăsprezece luni constituie o încălcare a regulilor antidoping (ADRV), conform articolului 2.4 din Regulamentul Antidoping al Federaţiei Mondiale de Gimnastică şi din Codul Mondial Antidoping.

La 28 aprilie, presa sportivă a scris că Ana Bărbosu a fost sancţionată doi ani de Agenţia Internaţională de Testare pentru că nu a fost găsită de trei ori de agenţii antidoping pentru a fi testată, în decursul de 12 luni. Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat atunci că în mod sigur sportiva va face apel. De asemenea, federaţia a precizat în acel moment, într-un comunicat, că sportiva încă nu a fost suspendată.

Medaliile Anei Maria Bărbosu

În martie, Ana Maria Bărbosu a câştigat titlul de Gimnasta anului 2025, în campania lansată de forul european de profil (European Gymnastics).

În 2025, Ana Maria Bărbosu (19 ani) a cucerit patru medalii la Campionatul European de la Leipzig. În prezent ea este studentă la Stanford University, pentru care evoluează în competiţiile universitare din SUA.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme