Cristina Neagu, discurs de mare campioană în meciul România – Norvegia. Tricolorele au învins detașat campioana Europei

Data actualizării: Data publicării:
cristina neagu handbal
Foto: Facebook/Cristina Neagu

Cristina Neagu, care în urmă cu trei zile a devenit cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European de handbal feminin, a avut în meciul România - Norvegia un discurs de mare campioană, cu care și-a mobilizat colegele să învingă detașat câștigătoarea competiției din 2016.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

România a învins detașat Norvegia, cu scorul de 31-23, la Brest, în ultimul meci al grupei D preliminare, la Campionatul European din Franţa. Astfel, tricolorele au încheiat grupa pe primul loc şi merg mai departe cu maximum de puncte: 4.

Pe lângă cele 11 goluri marcate în meci, Cristina Neagu a demonstrat încă o dată că este o mare campioană. Interul stânga și-a dat seama de momentul istoric în care tricolorele se aflau și a avut un mesaj clar pentru colegele ei, la time-out-ul cerut cu cinci minute înainte de final de antrenorul Ambros Martin.

„Cu cât putem să le batem mai mult, cu atât mai bine. 1, 2, 3 și: România”, a spus cea mai bună jucătoare a lumii, potrivit Digi Sport.

Iar tricolorele au jucat cu o și mai mare ambiție. Diferența de 8 goluri s-a păstrat până la final și asta a dus la cea mai rușinoasă înfrângere a Norvegiei la un Campionat European. Nordicele nu au mai trecut printr-o asemenea umilință din 1997, când Danemarca și Anja Andersen le învingeau la 13 goluri diferență.

Cu atât mai mare este succesul la opt goluri diferență, dacă ținem cont că nordicele au disputat în zece rânduri finala Campionatului European și au câștigat-o de șapte ori.

Mai mult, Norvegia este dublă campioană olimpică (2008 și 2012) și triplă campioană mondială (1999, 2011 și 2015), fiind de departe cea mai importantă echipă din ultimul deceniu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri