Oana Manea nu va mai juca la naționala României

Data publicării:
handbal romania brazilia getty

Oana Manea, pivotul naţionalei de handbal feminin, şi-a anunţat retragerea de la reprezentativă la sosirea de la Campionatul European din Suedia, unde România a încheiat pe locul 5, scrie News.ro.

handbal romania brazilia getty

O parte din jucătoarele din naţionala României au sosit în ţară sâmbătă seară, iar altele în cursul nopţii, între cele din urmă numărându-se şi pivotul Oana Manea. La sosire, handbalista care a îmbrăcat tricoul naţionalei în 200 de meciuri a făcut o declaraţie surprinzătoare privind viitorul său la echipa naţională.

„Cu ocazia asta vreau să spun că le urez baftă colegelor. Pentru mine a fost ultimul turneu la naţională. Vreau să-mi iau pauză, vreau să fiu mai mult cu familia, vreau mai multă linişte şi le urez baftă fetelor. Absolut nimic nu m-a deranjat la naţională. Chiar i-am spus lui Ambros Martin că sunt foarte bucuroasă şi fericită că am lucrat cu el. E un selecţioner extraordinar, are o răbdare de fier pentru că lotul este foarte întinerit şi are răbdare cu fiecare jucătoare în parte. Doar din motive personale, de familie, mă retrag, atâta tot”, a declarat Oana Manea, potrivit Digi Sport.

Handbalista în vârstă de 31 de ani, care este medaliată cu argint la CE 2010 şi cu bronz la CM 2015, a mai precizat că îşi va continua cariera doar la echipa de club, CSM Bucureşti, cu care a devenit campioană în 2016 şi cu care a câştigat Liga Campionilor, tot în acest an.

Retragerea Oanei Manea vine la nici o lună de când o altă componentă de bază a naţionalei, Aurelia Brădeanu, a luat aceeaşi decizie.

Naţionala României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European din Suedia, cu un bilanţ de cinci victorii şi două înfrângeri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri