Inaugurarea stadionului de 52 milioane de euro din Craiova ar putea fi amânată din nou

Data actualizării: Data publicării:
stadion oblemenco fb1.jpg 5

Inaugurarea noului stadion „Ion Oblemenco” din Craiova ar putea fi amânată. Deschiderea arenei urma să aibă loc pe 29 octombrie, în meciul disputat de CSU Craiova contra FCSB, dar stadionul nu este încă terminat, scrie Telekom Sport. Astfel, partida ar putea să se joace tot la Severin.

Pe de altă parte, CSU Craiova dă asigurări că sunt „șanse mari” ca stadionul să fie inaugurat la data stabilită deși recepția nu este încă finalizată, unele piese de mobilier nu au fost montate, iar arena nu a primit nici avizul ISU. Astfel, inaugurarea ar putea fi amânată pentru weekendul 18-19 noiembrie, când CSU o va întâlni pe Juventus Colentina.

Conform planului inițial, termenul de finalizare pentru lucrările la noul stadion din Craiova era noiembrie 2016, însă inaugurarea arenei a fost amânată pentru februarie 2017, apoi, pentru finalul lunii martie, iar după aceea pentru finalul lunii iunie, iar acum pentru finalul lunii octombrie.

Dacă arena va fi inaugurată la jumătatea lunii noiembrie, deschiderea ar putea coincide cu ziua de naștere a Liei Olguța Vasilescu, fostul primar al Craiovei, care e născută chiar pe 18 noiembrie.

Pe lângă nerespectarea termenului de finalizare, au existat controverse și în legătură cu denumirea noului stadion. Olguța Vasilescu a declarat că arena ar trebui denumită după o firmă, care să achite toate cheltuielile cu utilitățile.

"Construcţia este aproape finalizată, numai că nu ştim când va fi primul meci, pentru că depinde de gazon. Nu s-a stabilit ce nume va purta noul stadion de fotbal din Craiova, este o decizie pe care trebuie să o ia primăria. Eu am spus că, dacă ar fi după mine, aş organiza o licitaţie pentru denumirea stadionului cu firmele mari, exact cum este în Occident. Cine vrea să dea denumirea acestui stadion, să plătească cheltuielile cu utilităţile. Ar fi un ajutor foarte mare şi pentru primărie, mai ales că numele de Oblemenco este înregistrat deja la OSIM de către familie", spunea Olguța Vasilescu în urmă cu o lună.

Pe noul Oblemenco urma să aibă loc și meciul dintre naționalele României și Turciei, programat pentru 9 noiembrie. Însă în condițiile în care arena nu este gata, partida va fi mutată pe Cluj Arena.

”Am avut azi o discuţie cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Pe 10 noiembrie sau 14, să vedem care dintre ele, vom juca un amical la Craiova. Ne-am dat acordul reciproc şi sper să organizăm acest meci. Ambele naționale au nevoie de o restructurare, de o schimbare de grup, poate, şi de atitudine şi de entuziasm”, a declarat Mircea Lucescu, selecționerul Turciei.

Reacția CSU Craiova:

- În acest moment, nimic nu s-a schimbat referitor la șansele ca noua noastră casă să fie gata să-și primească abonații și suporterii duminică, 29 octombrie, practic cu prima ocazie oferită de programul competițional. Aceste șanse rămân foarte mari și cel mai probabil luni vom putea să facem un anunț oficial în acest sens;

- Chiar mâine (joi, 19 octombrie) va avea loc un exercițiu ISU de simulare a unei situații de criză, iar luni, 23 octombrie, sperăm să se finalizeze și recepția stadionului;

- În așteptarea anunțului privind meciul de inaugurare, îi încurajăm încă o dată pe suporterii Universității Craiova să-și facă de pe acum abonament la meciurile echipei pe care o iubesc, pentru că mai mult ca sigur cererea de bilete pentru meciurile de pe noua arenă va depăși constant capacitatea stadionului, ceea face alternativa cu abonamentele una mult mai convenabilă și, mai ales, ne va înscrie în galeria marilor cluburi europene, care se mândresc în mod tradițional cu multe mii de abonați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri