Monica Niculescu și Sania Mirza s-au calificat în sferturile probei de dublu la New Haven

Data actualizării: Data publicării:
monica niculescu - GettyImages-517782420

Monica Niculescu (16 WTA) și Sania Mirza (1 WTA), favoritele numărul doi ale probei, și-au asigurat un cec de 6.035 dolari și 100 de puncte WTA.

monica niculescu - GettyImages-517782420

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Adversarele din sferturi vor fi croata Darija Jurak și australianca de origine rusă Anastasia Rodionova.

Perechea Monica Niculescu/Sania Mirza s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la New Haven (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 761.000 de dolari.

Niculescu şi Mirza, favorite numărul 2, au trecut în primul tur de cuplul american Louisa Chirico/Alison Riske, beneficiar al unui wild-card, scor 6-0, 6-3.

În sferturi, perechea româno/indiană va întâlni cuplul Daria Jurak/Anastasia Rodionova (Croaţia/Australia).

Pentru calificarea în sferturi, Niculescu şi Mirza vor primi 6.035 de dolari şi 100 de puncte în clasamentul de dublu.

Interesant este că Niculescu, cea care a disputat ultima finală la Montreal, alături de Simona Halep,şi Mirza mai au la activ trei meciuri în circuitul profesionist de dublu: au făcut pereche, în 2010, la Cincinnati, acolo unde, după două victorii, au fost eliminate de cuplul format din Victoria Azarenka şi Maria Kirikenko, în sferturile de finală ale competiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri