Scor final. Muntenegru - România 1-0. „Tricolorii” ratează calificarea la Mondialul din Rusia

romania

Echipa lui Daum a prestat un nou joc modest în Muntenegru şi nu mai păstrează nici şanse teoretice pentru obţinerea unui loc de baraj la Cupa Mondială.

romania
Sursa: digisport.ro.

FINAL DE MECI.  În acest moment, „tricolorii” sunt pe locul patru în grupă, la şapte puncte de locul de baraj, cu doar două partide rămase de disputat. Presupunând că am învinge în ambele dispute, cu Kazahstan şi Danemarca, putem ajunge la 15 puncte. Drept urmare, ne e imposibil să mai depăşim pe cineva. În schimb, dacă nu ne impunem măcar în disputa contra Kazahstanului, există chiar pericolul să terminăm pe cinci, în detrimentul Armeniei.

Citiţi şi: Ce spune Daum despre demisie

Cu şanse de calificare în premieră la un Campionat Mondial, Muntenegru a început în atac meciul cu România de la Podgorica. Beciraj a trimis alături la cea mai mare ocazie a gazdelor din prima repriză. Jovetic a reuşit să înscrie după 30 de minute de joc, dar reuşita mijlocaşului de la Monaco a fost anulată corect, pentru că Vesovic se afla în ofsaid. Cu cinci minute înainte de pauză, Chipciu a încercat poarta pentru prima oară. Şutul la colţul scurt al fostului stelist nu i-a pus însă probleme lui Petkovic. Muntenegru a dat lovitura cu un sfert de oră înainte de final. Jovetic i-a luat faţa căpitanului Chiricheş şi l-a învins pe Tătăruşanu cu o lovitură plasată de cap.

Fără şanse matematice la locul al doilea în grupă, România va întâlni în ultimele două meciuri ale preliminariilor Kazahstan şi Danemarca.

Pot fi criticat oricât, dar sper ca jurnaliştii să creeze o atmosferă pentru această ţară, unde jucătorii şi fotbalul pot creşte, dacă în acest fel va fi mai bine, fără mine, voi pleca. Nu vreau să fiu o problemă pentru fotbalul românesc, am spus întotdeauna că vreau să constitui o soluţie. Nu a funcţionat pentru Cupa Mondială, acum următorul pas este să căutăm cea mai bună soluţie pentru EURO”, a spus selecționerul Christoph Daum.


GOL MUNTENEGRU. Min 75. Jovetic înscrie și, în acest moment, România nu mare nicio șansă să se califice la Cupa Mondială.

ACTUALIZARE. Echipele de start:

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 4. Cosmin Moți, 3. Alin Toșca — 15. Valerica Găman, 18. Răzvan Marin — 7. Alexandru Chipciu, 19. Bogdan Stancu, 10. Alexandru Maxim — 9. Florin Andone. Selecționer: Christoph Daum. 
Rezerve: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niță — 5. Bogdan Țîru, 11. Adrian Popa, 13. Alexandru Băluță, 14. Andrei Ivan, 17. Ciprian Deac, 20. Sergiu Hanca, 21. Cristian Ganea, 22. Steliano Filip, 23. Nicolae Stanciu.

Muntenegru: 1. Danijel Petkovic — 23. Adam Marusic, 15. Stefan Savic, 6. Zarko Tomasevic, 2. Filip Stojkovic — 20. Mirko Ivanic, 4. Nikola Vukcevic — 8. Marko Jankovic, 10. Stevan Jovetic (căpitan), 7. Marko Vesovic — 11. Fatos Beciraj. Selecționer: Ljubisa Tumbakovic. 
Rezerve: 12. Mladen Bozovic, 13. Milan Mijatovic — 3. Vladimir Jovovic, 5. Nemanja Mijuskovic, 9. Stefan Mugosa, 14. Luka Djordjevic, 16. Damir Kojasevic, 17. Elsad Zverotic, 18. Sead Haksabanovic, 19. Nebojsa Kosovic, 21. Emrah Klimenta, 22. Vukan Savicevic.

Reprezentativa Danemarcei a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-1, selecţionata Armeniei, într-un meci din grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, din care face parte şi România.

___________________________________________________________________________________________________________________

„Tricolorii” au doar varianta victoriei, în condițiile în care ocupă locul patru în grupa E, după șapte etape și se află la patru puncte în urma Muntenegrului și Danemarcei, echipele de pe pozițiile cu numărul doi, respectiv, trei.

În cazul în care echipa lui Christoph Daum nu se va impune, atunci ea nu va mai avea nici măcar șanse matematice la locul secund. În cazul unui succes, România va spera în continuare, însă va sta și la mâna altor rezultate.

În partida de la Podgorica, Daum nu se va putea baza pe Mihai Pintilii, care e suspendat, după ce a fost avertizat în partida cu Armenia de la București, iar, în locul său, ar urma să intre Răzvan Marin. Aceasta s-ar putea să nu fie singura schimbare pe care germanul o va face în primul 11, întrucât nu e exclus ca Adi Popa să intre în locul lui Chipciu, în banda dreaptă, iar Maxim să fie titularizat în locul lui Băluță.

Echipele probabile:

Muntenegru: Petkovic - Marusic, Savic, Klimenta, Tomasevic - Jankovic, Vukcevic, Kosovic, Vesovic - Jovetic, Beciraj.

România: Tătărușanu - Benzar, Chiricheș, Toșca, Cr. Ganea - R. Marin, N. Stanciu - Popa, Maxim, Stancu - Andone.

În afară de Muntenegru - România, în etapa a opta a grupei E mai sunt programate meciurile Armenia - Danemarca și Polonia - Kazahstan.

În ultimele două runde, România va mai juca acasă cu Kazahstan și în deplasare cu Danemarca. Până la finalul preliminariilor, nordicii vor mai avea un meci în Muntenegru (penultima etapă), în timp ce ex-iugoslavii vor mai avea un joc în Polonia (ultima etapă).

Meciul Muntenegru - România se joacă luni, la ora 21:45 şi poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, cu fazele VIDEO disponibile IMEDIAT după fluierul final. După miezul nopții, partida va fi transmisă pe Digi Sport 1.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate