Naţionala României a început turneul Rugby Europe cu o victorie clară împotriva Poloniei

Data publicării:
Faza din meciul de rugby dintre naţionalele României şi Poloniei pe 4 februarie 2023.
Naţionala României a început turneul Rugby Europe cu o victorie clară împotriva Poloniei. Foto: Vali Marin/Inquam Photos

Naţionala României a învins clar echipa Poloniei, cu scorul de 67-27, sâmbătă, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf din Bucureşti, în meciul de debut al ediţiei 2023 a Rugby Europe Championship.

"Stejarii" au reuşit o victorie fără emoţii în faţa unei nou-promovate în primul eşalon al Rugby Europe.

La primul meci al antrenorului Eugen Apjok în acest mandat, România a reuşit 11 eseuri, prin Mihai Chirică (2), Marius Simionescu, Tudor Butnariu, Gheorghe Gajion, Taylor Gontineac (2), Hinckley Vaovasa, Paul Popoaia, Robert Irimescu şi Alexander Dinu. Popoaia a reuşit două transformări, iar Ionel Melinte a adăugat patru.

Oaspeţii au avut trei încercări, prin Peter Hudson, Thomas Filder şi tânărul Tomasz Pozniak (17 ani), Dawid Banaszek a reuşit două transformări şi două lovituri de pedeapsă, iar Wojciech Piotrowicz a marcat şi el dintr-o transformare.

România a avut cinci debutanţi în acest meci, Ciprian Chiriac, Andrei Mahu, ambii titulari, Robert Irimescu, Thomas Creţu şi Alin Conache, intraţi din postura de rezerve.

Antrenorul echipei naţionale, Eugen Apjok, a declarat, totuşi, că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit.

"Voiam ca jucătorii să fie conştienţi că este fiecare meci internaţional este important şi trebuie tratat ca atare. Cred că am reuşit să fim concentraţi astăzi. Au fost şi greşeli dar este normal după doar trei zile de antrenament. Una peste alta ne-am propus maximum de puncte şi am reuşit. În acelaşi timp sunt şi multe lucruri de îmbunătăţit, iar de mâine ne apucăm de treabă pentru următorul meci", a spus Apjok, potrivit Agerpres.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a apreciat că "Polonia a arătat că este o echipă interesantă, fizică".

"Au marcat destul de multe puncte, sincer nu mă aşteptăm. Cred că am avut câteva breşe în sistemul nostru defensiv. Sper să creştem de la un meci la altul şi ajungem la un nivel bun pentru partida cu Portugalia. Am avut o echipă foarte tânără, cu cinci debutanţi, care au jucat foarte bine. Mă bucur pentru ei, îi felicit cu această ocazie. Focusul acum este pe meciul următor, cu Belgia", a mai spus Petrache.

Căpitanul Mihai Macovei a ţinut să le mulţumească suporterilor care au venit pe stadion în ciuda vremii nefavorabile şi le-a dedicat victoria.

"Ne-am aşteptat la un meci fizic, o echipă voluminoasă, o echipă fizică, dar important este că ne-am păstrat sistemul de joc şi am reuşit să câştigăm. Era foarte important să începem cu dreptul", a subliniat Macovei.

Începând cu sezonul 2023 al REC, competiţia se va desfăşura într-un nou format, echipele fiind împărţite în două grupe, în urma clasamentului obţinut după disputarea meciurilor, primele două din fiecare grupă vor juca în semifinale pentru accederea în marea finală, în timp ce ultimele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, apoi în meciurile de clasament.

România face parte din Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia, în timp ce în Grupa A se află Georgia, Ţările de Jos, Spania şi Germania. Următorul meci al "stejarilor" va avea loc pe 11 februarie, în deplasare, cu Belgia.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri