Noul stadion Giulești va costa peste 98 milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
Stadionul Giulesti

Compania Naţională de Investiţii anunţă că a semnat, joi, contractul privind execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Stadionul Giuleşti Valentin Stănescu” cu asocierea Construcţii Erbaşu SA, Concelex SRL şi Terra Gaz Construct SRL. Potrivit ofertei câştigătoare, valoarea contractului este de 98.318.052,33 lei fără TVA, cote şi taxe.

Până la data organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la Bucureşti, stadionul ar urma să îndeplinească criteriile în vederea asigurării condiţiilor de antrenament pentru echipele participante.

În perioada următoare, va fi emis ordinul privind începerea serviciilor de proiectare şi obţinere a avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor.

Noua arenă va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor) şi se doreşte îndeplinirea criteriilor impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, astfel încât arena să poată găzdui competiţii cu public la nivel naţional şi internaţional.

Suprafaţa totală înierbată va fi de 80x120 m (inclusiv suprafaţa de gardă). Arena va cuprinde şi zona de sărituri în lungime şi zona pistei de alergare 60m outdoor. Complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice. Totodată, va beneficia şi de spaţii de cazare pentru sportivi, precum şi de spaţii de alimentaţie publică sau spaţii administrative.

Lucrările vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.

CNI mai precizează că, la această dată, la Stadionul Steaua au fost finalizate lucrările de demolare a fostei arene şi s-au demarat lucrările de excavare. Se aşteaptă emiterea avizelor în vederea depunerii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie şi, ulterior emiterii acesteia, se vor demara lucrările de execuţie.

La Stadionul Arcul de Triumf, se află în curs de finalizare etapa de proiectare şi de obţinere a avizelor necesare.

În cazul Stadionului Dinamo, a fost finalizat studiul de prefezabilitate, însă se aşteaptă aprobarea de către Primăria Sectorului 2 a PUZ-ului (realizat de Clubul Sportiv Dinamo). Ulterior aprobării acestuia, va fi supus aprobării studiul de prefezabilitate şi apoi se vor demara procedurile de realizare şi avizare a studiului de fezabilitate.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri