O gimnastă de 20 de ani, din SUA, a murit după o accidentare din timpul unui antrenament

Data publicării:
melanie coleman, gimnasta SUA

Melanie Coleman, o gimnastă în vârstă de 20 de ani de la Universitatea Southern Connecticut, a murit duminică, după ce a suferit o accidentare în timpul antrenamentului de vineri.

Ken Sweeten, un purtător de cuvânt al statului, a confirmat luni pentru CNN că Melanie Coleman a căzut în timpul unui „exercițiu de antrenament de rutină” pe paralele inegale.

„În acest moment, gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia Melaniei” a declarat directorul sportiv al universității, Jay Moran. „Acest incident a fost devastator pentru antrenorii și coechipierii ei și suntem alături de ei în acest moment foarte dificil.

Antrenorul personal al Melaniei Coleman, Thomas Alberti, a numit luni incidentul ca fiind „un accident”.

Melanie Coleman studia ca să devină asistentă medicală și preda gimnastica, part-time, la clubul antrenorului ei.

Coleman a antrenat copii și adolescenți, cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani. Antrenorul ei a spus că era o persoană foarte dedicată, cu o dragoste imensă pentru sport.

Coleman provenea dintr-o familie de gimnaste. Mama, dar și cele două surori, au participat la competiții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”