Romania, în semifinalele CE de handbal feminin. Vestea rea: Cristina Neagu s-a accidentat grav

Data actualizării: Data publicării:
romania handbal ungaria

România s-a calificat în semifinalele CE de handbal feminin. După ce „tricolorele” au pierdut meciul cu Ungaria, scor 29-31 - un gol în plus marcat de jucătoarele ungare ne-ar fi eliminat -, duelul dintre Germania și Olanda devenise unul de o importanță majoră. România avea nevoie ca Germania să nu câștige la o diferență mai mare de 11 goluri pentru a se califica în semifinalele Campionatului European de handbal. Însă Olanda nu a pierdut la o așa diferență, dimpotrivă, a învins Germania cu 27-21 și a ajutat România să ajungă „în careul de ași” al Campionatului European de handbal feminin 2018. 

ACTUALIZARE 23:23 - România s-a calificat în semifinalele Campionatului European de handbal feminin 2018! Olanda a câștigat meciul cu Germania și le-a ajutat pe „tricolore” să acceadă în următoarea etapă a competiției. Echipele care se vor lupta pentru o medalie sunt Rusia, Franța, Olanda și România.

România este din nou în semifinalele unui Campionat European după o pauză de 8 ani. În urmă cu 3 ani, naţionala a ajuns în semifinale şi la Campionatul Mondial.

Tricolorele” vor juca vineri, de la ora 18:30, în prima semifinală cu Rusia. A doua semifinală se va disputa între Franţa şi Olanda, tot vineri, de la ora 22:00.

Cristina Neagu, accidentare gravă

Există, din păcate, și o veste rea: Cristina Neagu s-a accidentat grav în minutul 52 și a fost transportată direct la spital. Se pare că cea mai bună jucătoare din lume a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la genunchi după un fault dur și va lipsi șase luni de pe teren.

În minutul 52 al meciului România - Ungaria, la scorul 26-27, Cristina Neagu, 9 goluri până în acel moment, a fost faultată de unguroaica Szimonetta Planeta şi i-a ”fugit” genunchiul drept, fiind scoasă pe targă din teren şi transportată la spital.

Federaţia Română de Handbal a anunţat, în urma accidentării Cristinei Neagu, că jucătoarea urmează a fi supusă unor teste amănunţite joi dimineaţă, pentru a fi stabilit diagnosticul.

Alte rezultate de la Campionatul European de handbal

Rezultatele complete ale partidelor de miercuri, în cele două grupe, sunt următoarele: grupa I - Danemarca – Muntenegru 24-23 (15-11), Suedia – Rusia 39-30 (18-17) şi Serbia – Franţa 28-38 (14-18); grupa a II-a – Spania – Norvegia 26-33 (17-18), Ungaria – România 31-29 (17-17) şi Olanda – Germania 27-21 (13-11).

Ca urmare, clasamentul celor două grupe este următorul: grupa I – 1. Rusia 8 puncte, 2. Franţa 7, 3. Suedia 5, 4. Muntenegru 4, 5. Danemarca 4, 6. Serbia 2; grupa a II-a – 1. Olanda 8 puncte, 2. România 6, 3. Norvegia 6, 4. Ungaria 6, 5. Germania 4, 6. Spania 0 puncte.

În semifinale s-au calificat echipele Rusia şi Franţa (grupa I) şi Olanda şi România (grupa a II-a).

Formaţiile de pe locurile 3, adică Suedia - Norvegia vor juca, vineri, pentru locurile 5-6 (ora 15.00).

Tot vineri vor avea loc şi semifinalele, de la orele 18:30, România – Rusia, şi de la 22:00, Franţa – Olanda, pentru ca finalele pentru medalii să se dispute, duminică, de la ora 15:00 (medalia de bronz) şi 18:30 (aur), toate la Paris.

La CE din Franţa, România a obţinut până acum următoarele rezultate: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11), România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 31-29 (17-17), în grupa principală II.


Știrea inițială: 

La pauza meciului, Olanda conduce Germania cu 13-11. La acest scor, România este calificată în semifinalele Campionatului European de handbal feminin. Este greu de crezut că jucătoarele germane pot depăși la scor selecționata Olandei.

Citiți și: 

Dacă Olanda nu pierde cu Germania, atunci câștigă grupa, iar România termină pe locul secund. Tricolorele vor fi la egalitate de puncte cu Norvegia și Ungaria, dar vor avea avantajul golaverajului. Ungaria are -11, Norvegia +5, iar România +6, scrie digisport.ro.

Dacă România ajunge în semifinale, va înfrunta cu siguranţă Rusia. Echipa pregătită de Trefilov a câştigat grupa de la Nantes.

Din păcate, cea mai valoroasă jucătoare din lotul României, Cristina Neagu, nu va mai juca la acest campionat european, ea suferind o accidentare gravă în minutul 52 al meciului cu Ungaria. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
Campionatul European de Handbal
Campionatul European de Handbal Feminin, la Digi Sport
romania handbal33
România rămâne cu locul 4 la Campionatul European de handbal 2018
Partenerii noștri