Performanță: Avem trei românce calificate în turul al treilea la Roland Garros – Simona Halep, Patricia Ţig și Irina Bara

Data actualizării: Data publicării:
simona halep, patricia tig, irina bara
Simona Halep, Patricia Țig și Irina Bara s-au calificat în turul al treilea la Roland Garros. Fotografii: Profimedia

România are trei reprezentante în turul al treilea la Roland Garros. Astfel, după Simona Halep s-au calificat și Patricia Țig și Irina Bara.

Patricia Ţig, calificată în premieră în turul al treilea la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig s-a calificat în premieră în runda a treia a unui turneu de Mare Şlem, joi, la Roland Garros, după ce a învins-o pe Christina McHale (SUA) cu 6-4, 6-3, potrivit Agerpres.

Ţig (26 ani, 59 WTA), care până la US Open, în septembrie, nu trecuse de primul tur la o competiţie de Mare Şlem, a obţinut victoria după o oră şi 36 de minute.

Patricia Ţig a câştigat primul ghem, a fost egalată, iar apoi s-a desprins la 4-1. McHale (28 ani, 81 WTA) a reuşit să revină şi a egalat, 4-4, dar românca şi-a făcut serviciul, iar apoi a încheiat cu break (6-4).

În actul secund, cele două jucătoare şi-au făcut serviciul în primele cinci ghemuri, Patricia fiind cea care a rupt echilibrul şi s-a desprins la 5-2. McHale s-a apropiat la 5-3, dat Ţig a încheiat conturile cu 6-3.

Românca a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a fost mai bună la fructificarea mingilor de break (3/4 faţă de 1/6). Patricia a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 25-12, în timp ce la erorile neforţate s-a remarcat un echilibru, 27-28.

Ţig şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina, a 14-a favorită, şi franţuzoaica Fiona Ferro.

Performanță notabilă și pentru debutanta Irina Bara. Cinci victorii consecutive, niciun set pierdut

Irina Bara s-a calificat la rândul său în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce belgianca Alison van Uytvanck a abandonat la scorul de 6-1, 4-0 şi 30-0 pentru reprezentanta noastră.

Bara, care se află pentru prima oară pe un tabloul principal la un Mare Şlem, a reuşit a cincea victorie consecutivă la Paris, trei fiind obţinute în calificări, fără a pierde vreun set în toate aceste meciuri.

Irina Bara (25 ani, 142 WTA) a fost declarată învingătoare joi după doar 48 de minute, van Uytvanck (26 ani, 65 WTA), care a avut nevoie de intervenţia medicului după primul set, renunţând la luptă.

Meciul a fost practic fără istoric, elocvente fiind câteva cifre, 6-22 la erori neforţate, 46-19 la puncte, nicio minge de break pentru belgiancă.

Bara şi-a asigurat un cec de 126.000 euro şi 170 puncte WTA.

Următoarea sa adversară va fi americanca Sofia Kenin (21 ani, 6 WTA), a patra favorită, după ce campioana de la Australian Open a învins-o pe Ana Bogdan cu 3-6, 6-3, 6-2. Bara este a treia jucătoare română care ajunge în turul al treilea, după Simona Halep (6-3, 6-4 cu Irina Begu, miercuri) şi Patricia Ţig (6-4, 6-3 cu Christina McHale).

Halep, în turul al treilea după ce a învins-o pe Begu. O va întâlni pe cea care a eliminat-o anul trecut la Paris

Simona Halep, principala favorită, a învins-o pe Irina Begu cu 6-3, 6-4, miercuri, într-un duel românesc petrecut în runda a doua a turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros, informează Agerpres.

Halep (29 ani, 2 WTA) a încheiat conturile într-o oră şi 23 de minute. 

În turul al treilea, Simona o va înfrunta pe Amanda Anisimova (19 ani, 29 WTA), care a învins-o miercuri pe compatrioata sa Bernarda Pera cu 6-2, 6-0, în doar 57 de minute.

Halep şi Anisimova s-au înfruntat o singură dată, anul trecut, în sferturi la Roland Garros, americanca impunându-se surprinzător cu 6-2, 6-4.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri