Reacția lui Novak Djokovici, după ce Sinner a fost prins dopat și iertat: Înţeleg frustrarea jucătorilor faţă de lipsa de coerență

Data publicării:
novak djokovic
FOTO: Gulliver/GettyImages

Tenismanul sârb Novak Djokovici a reacţionat la cazul de dopaj în care este implicat numărul 1 mondial Jannik Sinner. El a denunţat „o lipsă de coerenţă” în sistemul antidoping din tenis, scrie News.ro.

„Înţeleg frustrarea jucătorilor faţă de lipsa de consecvenţă şi coerenţă. Am înţeles că acest a fost decis atunci când a fost dezvăluit (marţi). Dar au trecut cinci luni de când vestea a ajuns la echipa sa. Deci, da, există multe probleme în sistem, vedem o lipsă de protocoale clare, standardizate”, a comentat Djokovici la o conferinţă de presă la New York, înaintea US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, care începe luni.

„Înţeleg sentimentele jucătorilor care se întreabă dacă toţi primesc acelaşi tratament. Sper că organismele de conducere ale sportului nostru vor învăţa din acest caz şi vor adopta o abordare mai bună în viitor. Trebuie să vedem schimbări, la nivel colectiv, asta este evident”, a declarat Djokovici (37 de ani), numărul 2 mondial, de 24 de ori câştigător de Grand Slam şi medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris la începutul acestei luni.

„Alţi jucători au avut cazuri similare fără acelaşi rezultat. Întrebarea este dacă a fost o chestiune de bani, dacă orice jucător îşi poate permite un avocat bun care să îl poată apăra mai bine”, a continuat sârbul, referindu-se la activitatea asociaţiei jucătorilor (PTPA), a cărei fundaţie a contribuit la înfiinţare în 2019.

„Trebuie să înţelegem cum să standardizăm totul, astfel încât fiecare jucător, indiferent de clasament sau profil, să poată fi tratat la fel”, a adăugat Djokovici.

Şi spaniolul Carlos Alcaraz a avut un cuvânt de spus pe această temă: „Dacă îl lasă pe Jannik (Sinner) să joace în continuare, nu este degeaba. L-au exonerat, asta e tot ce ştiu, şi asta e tot ce pot comenta. Este un moment dificil pentru el, asta e sigur. Evident, ce pot să spun, e greu să mă explic în engleză. Eu cred în sportul meu. Nu ştiu mai multe despre caz”, a spus Alcaraz.

Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a fost exonerat de două teste pozitive la clostébol în luna martie, o procedură făcută publică marţi de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Mai mulţi jucători au denunţat de atunci un sistem dublu, citând apărarea lui Sinner, acceptată de autorităţile antidoping (o cremă folosită de fizioterapeutul său), într-o procedură ţinută secretă până atunci, în care italianul a evitat o lungă suspendare provizorie.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...