Reacția Monicăi Niculescu, după gestul urât făcut de Caroline Wozniacki: „Își dă prea multă importanţă”

Data actualizării: Data publicării:
monica niculescu

Caroline Wozniacki a întrerupt meciul de la Doha împotriva Monicăi Niculescu pentru a se plânge arbitrului că românca ar țipa prea tare atunci când lovește în minge și o deranjează. 

Schimbul de replici dintre Caro și arbitrul Emmanuel Joseph a venit după trei game-uri la rând câștigate de româncă. Niculescu a fost condusă cu 4-1 și reușise să egaleze la patru. Arbitrul nu i-a dat dreptate danezei, fapt care a enervat-o și mai tare pe aceasta, care a început să o imite pe jucătoarea din România.

„Foarte urât din partea ei! Eu nu am auzit ca un număr 1 mondial să declare aşa ceva, mi s-a părut foarte urât şi îşi dă prea multă importanţă. Eu aşa joc, chiar sunt foarte dezamăgită de ce a zis şi mi se pare că dă prea multă importanţă. Nu am vrut să intru în capul ei, eu aşa joc şi mă comport, aşa fac la fiecare meci şi nu am auzit pe nimeni să spună ceva. Mi se pare lipsă de fair-play ce a făcut ea, că s-a certat cu arbitrul şi m-a scos puţin din ritm, din păcate. Jucam foarte bine acolo, revenisem şi faptul că s-a certat cu arbitrul şi a tras de timp mi s-a părut lipsi de fair-play. M-a scos din ritm cu cearta aceea. Arbitrul a spus că nu vede ceva în neregulă, dar ea a tras foarte mult de timp”, a declarat Monica Niculescu despre gestul făcut de daneză.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Meciul a fost câștigat în cele din urmă de Caroline Wozniacki, scor 7-5, 6-1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Suma colosală pe care ar încasa-o Nadia Comăneci la „Românii au talent”. Ce se știe despre contractul fostei...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cauza morții lui Hayden Panettiere, dezvăluită: "A consumat mai multe droguri cu o zi înainte de moartea sa"
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță