Sală polivalentă de 138 de mil. euro în București. Cât au costat construcții similare din Europa

Data actualizării: Data publicării:
proiect stadion

Primăria Capitalei promite o nouă sală polivalentă, „nemaiîntâlnită” în România. Consilierii generali s-au trezit luni pe masă cu un proiect pentru o arenă în valoare de 138 de milioane de euro. Ar urma să aibă 20.000 de locuri, parcare subterană şi să fie omologată pentru toate competiţiile internaţionale. Noul proiect ar urma să coste de două ori mai mult decât propunerea din timpul mandatului fostului edil general, Sorin Oprescu.

Vom avea și noi o sală multifuncțională cu care să ne putem mândri”,a anunțat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

În cel mult trei ani, Primăria ar trebui să taie panglica celei mai mari şi mai moderne săli polivalente din ţară. O arenă nou-nouţă care să rivalizeze cu oricare alta din Europa.

Cu o capacitate de 20.000 de locuri pe o suprafață de 60.000m2, dotată și cu o parcare subterană de 380 de locuri. În afară de sală, vor mai fi și cinci terenuri de sport la nivel. Nu pot fi comparate costurile cu alte săli similare din țară, în primul rând pentru că aceasta este de o capacitate nemaîntâlnită în România”, a punctat Gabriela Firea.

Primăria vrea să omologheze sala pentru orice fel de competiţie internaţională, inclusiv campionate europene şi mondiale de baschet, handbal, gimnastică, volei şi alte sporturi de sală. Pentru toate astea, municipalitatea e dispusă să achite 138 de milioane de euro. Mai mult decât ar fi trebuit să coste iniţial Arena Naţională, stadionul de 55.000 de locuri.

Citiți și: Arena Națională, un exemplu de management dezastruos. Ce profituri scot marile stadioane

Bucureştiul nu e la prima tentativă de a construi o nouă arenă polivalentă.

Costi Prună – jurnalist sportiv Digi Sport: „Este singura capitală din UE care nu are o sală de minim 10.000 locuri. Prima dată s-a pornit pe vorbe, ca de obicei, pe un proiect de 7.000-8.000 de locuri. Apoi pe 10.000, 15.000 anul trecut, și acum promisiunile iarăși au crescut, pentru că... este an electoral”.

Fostul edil Sorin Oprescu a avut pe masă două oferte, de 11.000 și 12.000 de locuri, dar după doi ani de constestații licitația a fost anulată de instanță.

Lângă Arena Națională urmează să fie construită sala. Tot aici, în 2015, trebuia să fie gata o sală polivalentă, însă în urma licitațiilor anulate, nu a mai început proiectul.

București vs Cluj. Capacitate dublă, cost înzecit

Capitala a pierdut în 2017 organizarea Campionatului European de Gimnastică tocmai pentru că nu a avut o arenă nouă. De altfel, Clujul a luat faţa Bucureștiului de când are o sală modernă.

Cătălin Deaconescu - consilier general PNL: „Mi se pare exagerat ca și cost. Este evident că este necesară o sala polivalentă pentru București. Ne chinuim de mai multe mandate să avem, însă nu la orice cost. Avem exemplul Poloniei, care în ultimii ani a realizat șase săli, niciuna nedepășind 100 milioane de euro și a și organizat competiții la nivel european și mondial”.

Polivalenta din Bucureşti ar urma să fie de aproape zece ori mai scumpă decât cea din Cluj, care a costat 14,7 milioane de euro şi are o capacitate maximă de 10.000 de locuri, iar cea de la Craiova are 4.200 de locuri şi a costat 35 de milioane de euro.

comparatie costuri sali polivalente
Hartă. Comparație costuri/capacitate între diverse săli polivalente din Europa

Cea mai mare sală polivalentă din Europa este Baku Arena, de 25.000 de locuri, care a costat 350 milioane de euro. Sunt însă şi alte săli care au aceeaşi capacitate ca viitoarea arenă bucureşteană, dar care au costat mai puţin. Tot 20.000 de locuri au şi Manchester Arena, care a fost ridicată cu 120 milioane de euro, sala din Lisabona - de numai 58 de milioane de euro, arena din Belgrad, care a costat 70 de milioane de euro. Koln Arena a fost 153 de milioane de euro şi are 19.500 de locuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri