Sari la conținut

Simona Halep e în semifinale la Cincinnati, după o victorie spectaculoasă împotriva polonezei Agnieszka Radwanska

Simona Halep (cap de serie numărul 3) s-a calificat de o manieră impresionantă în semifinalele de la Cincinnati, după ce a trecut de Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 5), scor 7-5, 6-1. Pentru a ajunge în finală, Simona Halep trebuie să o învingă, în seara aceasta, pe Angelique Kerber, din Germania. Nr. 2 mondial, Kerber mizează pe câștigarea trofeului de la Cincinnati pentru a o detrona pe Serena Williams din postura de lider al clasamentului WTA.

Western & Southern Open - Day 8

Foto: Gulliver/Getty Images

În al doilea set, Halep a pierdut doar un ghem, pe propriul serviciu, la 1-0 pentru ea. A fost 6-1 după 30 de minute. „E extraordinar ce ai reuşit, continuă la fel. O să câştigi acest meci în primul rând graţie capului, apoi ca urmare a jocului şi a inimii", îi transmisese în pauza dintre seturi antrenorul australianl. Halep își găsise însă stăpânirea de sine încă de la jumătatea primului set, iar manşa secundă a fost lipsită de probleme. Simona şi-a etalat tot arsenalul de lovituri, dând în multe momente senzaţia că nimeni nu se poate ridica în acest moment la nivelul său maxim.

„Ea (Radwanska - n.r.) a început bine, a fost greu să găsesc ritmul, apoi am reuşit să mă descurc. A fost o atmosferă plăcută, vă aşteşt şi mâine aici", a spus, după meci, Simona Halep, citată de News.ro.

În penultimul act al competiției, Halep o va întâlni pe germana Angelique Kerber, locul 2 WTA, jucătoare aflată în cursă pentru a o detrona pe Serena Williams din poziţia de lider mondial. Kerber trebuie să câştige trofeul ca să devină noul număr 1 WTA. Meciul va avea loc sâmbătă, după ora 21:30.  Obosită după finala de la Jocurile Olimpice, nemţoaica nu ar trebui să o oprească pe Simona din drumul spre finală, evident, dacă sportiva noastră va reuşi o partidă similară ca cea din această noapte, notează DigiSport.

Kerber s-a calificat în semifinale cu scorul de 4-6, 6-3, 6-0, învingând-o pe spaniola Carla Suarez Navarro, locul 12 WTA.

Halep conduce cu 4-2 în întâlnirile directe cu Kerber, câştigând ultima lor partidă, în urmă cu mai puţin de o lună, în semifinalele Rogers Cup, scor 6-0, 3-6, 6-2.

 Citiți și:
Cristian Tudor Popescu, despre „Hopa-Mitică”  din capul Simonei

În cealaltă semifinală se vor duela spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA şi Karolina Pliskova din Cehia, locul 17 WTA. Calificarea în acestă fază este recompensată cu 123.665 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.La ediţia precedentă a turneului de la Cincinnati, Halep a jucat finala, pierdută în faţa Serenei Williams, care nu participă la competiţia din acest an.

Și Horia Tecău s-a calificat în semifinale la Cincinnati, la dublu masculin, alături de Jean-Julien Rojer. Ei vor juca în această seară împotriva fraților Bryan.

Etichete: tenis , simona halep , Agnieszka Radwanska , horia tecau jean julien rojer , turneul de la cincinnati , calificare halep semifinale , scor halep radwanska , halep kerber

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale