Anunțul făcut de Halep la revenirea în ţară: „Am dureri la spate. Voi face un RMN, sper să nu fie ceva grav”

Data publicării:
simona halep medic

Simona Halep, locul 1 WTA, a declarat, luni seară, la revenirea la Bucureşti, că s-a confruntat cu dureri mari la spate la turneele din China, subliniind că marţi va face un RMN, scrie news.ro.

„Nu ştiu exact ce am, am dureri la spate, mâine voi face un RMN şi sper să nu fie ceva grav. Acum sunt mult mai ok, am fost puţin mai stresată, mâine voi şti mai multe. Eu am fost foarte pregătită înainte să plec, m-am antrenat foarte bine înainte de US Open,  pentru că am fost dezamăgită acolo, însă la Wuhan mi s-a blocat spatele şi mi-a fost greu să joc. A fost greu, am jucat meciuri şi la Wuhan, durerea s-a dus în picior. Prioritatea este să-mi revin şi sper să pot juca următoarele turnee”, a declarat Halep.

Simona Halep, locul 1 mondial, a abandonat, duminică, în meciul cu Ons Jabeur, din primul tur de la China Open, sportiva română retrăgându-se după primul set, din cauza problemelor fizice. Halep a abandonat după primul set, câştigat de sportiva tunisiană, scor 6-1.

În urmă cu o săptămână, Simona Halep a fost învinsă, cu scorul de 6-0, 7-5, de Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 31 WTA, în turul al doilea al Wuhan Open, fază în care românca a fost acceptată direct. Simona Halep a acuzat dureri la spate şi la coapsa stângă, solicitând de mai multe ori ajutor medical. În ciuda acestor probleme, ea a ţinut să ducă întâlnirea până la capăt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri