Ce a declarat Taylor Townsend după victoria nesperată în fața Simonei Halep

2019 US Open - Day 4
Taylor Townsend Foto: Guliver/Getty Images

Americanca Taylor Townsend, nr. 116 WTA, jucătoare venită din calificări pe tabloul principal de la US Open 2019, a reușit o victorie pe care nimeni n-o anticipa, joi seara, împotriva nr.4 mondial, Simona Halep, în turul al doilea al competiției de la Flushing Meadows. Simona Halep a fost învinsă cu 2-6, 6-3, 7-6 (4) la US Open 2019, ultimul turneu de Mare Şlem al anului. 

Simona Halep (27 ani), campioana en titre de la Wimbledon, a pierdut surprinzător, fiind dominată de Taylor Townsend (23 ani) în ultimele două seturi. Simona Halep, care câştigase toate cele trei meciuri anterioare cu Taylor Townsend - în 2017, în turul al doilea la Cincinnati, cu 6-4, 6-1; în 2018 la Roland Garros, în turul al doilea, cu 6-3, 6-1 şi anul acesta în turul al doilea la Miami, cu 6-1, 6-3 - a fost surprinsă de venirile dese la fileu ale americancei, care a făcut diferenţa prin agresivitate, forţă şi mobilitate, în ciuda gabaritului său, comentează Agerpres.

Tânăra jucătoare americană a fost copleșită de emoție la sfârșitul partidei. „Înseamnă mult. A fost un drum lung până aici”, a spus Taylor Townsend imediat după meci, izbucnind în lacrimi la interviul de pe teren. „Am fost la un punct de meci împotriva lui Bertens la Wimbledon. Am avut câteva meciuri în acest an în care am fost aproape de victorie și nu am reușit să depășesc hopul final, așa că meciul ăsta înseamnă mult pentru mine și îmi dă încredere că pot”, a declarat jucătoarea de 23 de ani, ștergându-și lacrimile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Ești copleșit de emoție gândindu-te la lucrurile prin care ai trecut, fie pozitive, fie negative. E doar o confirmare în plus pentru mine că sunt pe drumul cel bun, că fac ceea ce trebuie. Stai cu capul plecat și te ții de treabă și vezi ce se întâmplă”, a explicat ulterior sportiva jurnaliștilor, la conferința de presă.

Este pentru prima dată când jucătoarea americană aflată pe locul 116 WTA obține o victorie împotriva unei sportive din Top 10 WTA.

„Jucasem cu Halep de trei ori. Nu mai era niciun secret de descoperit în meci. Sigur că ea venea cu multă încredere. A câștigat la Wimbledon. Joacă dur. Și mi-am zis: ce ai de pierdut? Mă duc și fac ce știu să fac eu cel mai bine, acolo unde mă simt eu cel mai confortabil, adică la fileu”, a explicat Townsend. „Cred că a fost o validare a stilului meu de joc, așa că am să continui”, a conchis americanca.

„Am jucat de câteva ore împotriva ei, știam cum joacă”, a comentat, la rândul ei, la conferința de presă, Simona Halep. „Dar astăzi s-a schimbat. La toate mingile a venit la fileu. A fost un pic diferit. La un moment dat, am pierdut ritmul în setul al doilea și chiar nu știam ce trebuie să schimb. Nu simțeam mingea”, a explicat Simona Halep, potrivit wtatennis.com.

Redactor: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale