Ce urmează pentru Simona Halep?

Data publicării:
simona halep
FOTO: Agerpres

Medicul Ştefan Irimia, care a consultat-o pe Simona Halep la Cluj-Napoca, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că jucătoarea de pe locul 2 WTA se simte mult mai bine şi urmează să mai facă un RMN, după care va pleca, luni, la Doha.

simona halep
FOTO: Agerpres

 

„Simona se simte mult mai bine. Aseară s-a antrenat şi cel mai important este că nu simte nicio durere. În urmă cu foarte puţin timp a plecat deja spre Bucureşti, iar mâine (duminică - n.r.) va mai face un RMN la Bucureşti şi mi-l va trimite şi mie ca să vedem rezultatul exact înaintea plecării la Doha. Se simte bine, iar luni va pleca spre Doha”, a spus Irimia despre situaţia Simonei Halep, care a suferit o afecţiune la talpă după turneul de la Australian Open.

Simona Halep a asistat, sâmbătă, la primele două meciuri ale întâlnirii de Fed Cup dintre România şi Canada, câştigate de Sorana Cîrstea şi Irina Begu în faţa jucătoarelor Carol Zhao şi Bianca Andreescu.

Miercuri, Simona Halep afirmase că este posibil să nu joace nici la Doha: „Momentan da, e posibil să nu joc la Doha. Nu ştiu ce va fi, la Doha voi juca miercurea viitoare. Dacă piciorul va fi bine vineri când scot bandajul, probabil, dar sunt şanse să nu joc”.

Simona Halep va juca direct în turul 2 la Doha, dacă se va reface după accidentarea suferită la Australian Open şi va decide că poate intra pe teren la Qatar Total Openturneu transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport, în perioada 19-24 februarie. Favorită numărul 2, Halep va avea bye în primul tur, urmând să joace în turul al doilea cu învingătoarea din meciul Ekaterina Makarova (Rusia) - Shuai Zhang (China), scrie digisport.ro.

Pe jumătatea de tablou a Simonei Halep se mai află Caroline Garcia, Kristina Mladenovic, Garbine Muguruza, Elise Mertens, Madison Keys, Karolina Pliskova (posibila adversară din sferturile de finală) sau Anastasija Sevastova, pe care ar putea să o întâlnească în optimi.

A doua jucătoare a lumii a evitat jumătatea de tablou mai dificilă, cea pe care se află liderul mondial Caroline Wozniacki, Maria Sharapova, Johanna Konta, Angelique Kerber, Elina Svitolina, Petra Kvitova sau Jelena Ostapenko. Astfel, optimile de finală ar putea propune un adevărat şoc, Wozniacki - Sharapova, alături de alte dueluri extraordinare, precum Kerber - Konta ori Svitolina - Kvitova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri