Sari la conținut

Cel mai greu moment pentru Halep. Kinetoterapeut: „Apar dureri, paralizii temporare ale picioarelor"

Momente grele pentru Simona Halep. Numărul 1 mondial la feminin se întoarce în ţară peste cinci ore ca să facă investigaţii medicale după ce a fost nevoită să abandoneze turneul din China din cauza durerilor de spate. Emoţiile sunt mari: diagnosticul şi perioada de refacere o pot trage înapoi pe Simona de pe poziţia ocupată de aproape 50 de săptămâni.

 

În urmă cu un an, Simona Halep a avut parte de unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei, la Beijing. În capitala Chinei a devenit în premieră lider mondial, după ce a reuşit să le învingă pe Maria Sharapova şi Jelena Ostapenko, jucătoare în faţa cărora pierduse două finale la Roland Garros. Anul acesta însă, Halep a abandonat după doar 32 de minute de joc, în faţa locului 113 mondial, din cauza durerilor de spate.

Simona Halep: „Tot corpul îmi era încordat şi nu am putut juca. M-am oprit pentru că simţeam că se agravează dacă continui. Am simţit de la începutul meciului şi chiar înainte, la antrenamente, durerea nu m-a lăsat deloc."

Medicii spun că astfel de dureri pot ascunde probleme grave şi pot chiar să pună capăt carierei unui sportiv.

Mihai Merca – kinetoterapeut: „Apar dureri, paralizii temporare ale picioarelor, dureri de spate, blocaje. Aceste dureri de spate pot interveni în urma unor supra antrenamente sau accidentări”.

Citiţi şi:

Prima reacție a Simonei Halep după abandonul de la Beijing: „Sunt îngrijorată, voi face un RMN”

Victor Hănescu tenisman cu experienţă spune că astfel de momente sunt greu de depăşit.

Victor Hănescu – tenisman: „Este o perioadă dificilă în momentul în care nu poţi să joci la maximul tău, în momentul în care intri pe teren şi te gândeşti: în loc să te gândeşti la joc, te gândeşti dacă organismul rezistă”.

De altfel, Cristian Tudor Popescu, care i-a urmărit îndeaproape evoluţia, îi recomanda Simonei, după episodul nefast de la turneul de la Wuhan, o pauză îndelungată.

Cristian Tudor Popescu: „Starea pe care o are, faptul că nu a apucat să se refacă după Wuhan, câteva zile până la Beijing a fost limpede că este insuficient pentru o accidentare destul de gravă şi care îi afectează în primul rând capacitatea de a servi."

Abandonul Simonei Halep de la turneul de la Wuhan, dar şi posibilele complicaţii medicale ce ar putea apărea pun sub semnul întrebării supremaţia româncei în tenisul feminin. Simona Halep a scăpat de Caroline Wozniacki, dar nu şi de Angelique Kerber. Jucătoarea din Germania este singura care mai are şanse să o depăşească pe Simona în clasamentul WTA până la finalul anului.

Cele două sunt despărţite în acest moment de peste 2700 de puncte, însă diferenţa se poate reduce la aproape o mie de puncte, dacă Angie Kerber devine campioană la Beijing.

În aceste condiţii, lupta finală se va da la Turneul Campioanelor, acolo unde Simona ar avea nevoie de o singură victorie pentru a rămâne pe primul loc.

Halep poate câştiga acest duel chiar în zilele următoare. Condiţia? Kerber să nu ajungă în finală la Beijing. Atunci, jucătorea antrenată de Darren Cahill îşi va securiza fotoliul de lider cel puţin până în ianuarie 2019. Halep se va apropia atunci de 60 de săptămâni ca lider mondial şi va urca în top 10 al acestei ierarhii, alături de nume uriaşe precum Steffi Graf, Martina Navratilova şi Serena Williams.

Etichete: simona halep accidentare , simona halep RMN stare sanatate , tenis halep titlu , medici halep , analize stare sanatate halep

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale