Halep a explicat după meci de ce era să piardă setul doi

Data publicării:
2017 French Open - Day Seven
Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep, calificată fără set pierdut în optimile de finală ale French Open, a declarat, sâmbătă, după victoria obţinută în faţa Dariei Kasatkina, că nivelul energiei ei a început să scadă în setul secund, în timp ce adversara şi-a ridicat nivelul jocului, astfel că este foarte mulţumită că s-a impus fără să ajungă în decisiv.

2017 French Open - Day Seven
Foto: Guliver/GettyImages

„Am jucat bine la început. Şi în setul al doilea am început solid. Dar ea a revenit cu putere, în timp ce energia mea scădea. Lovitura ei de dreapta este foarte bună, aşa că pot spune că sunt fericită că am revenit de 3-5. Este frumos să fiu la Paris în turul al patrulea”, a spus Halep, la interviul după meci.

Ea nu se plânge de probleme fizice şi spune că se simte puternică pe teren.

„Glezna e destul de bine. Pot să aleg şi să alunec peste tot. Am încredere şi am avut victorii foarte bune. Pot să spun că sunt puternică pe teren, dar fiecare meci este greu la acest nivel. Vreau să dau tot ce am ca să câştig meciurile mele aici”, a adăugat ea.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a treia oară în optimile de finală ale French Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-0, 7-5, pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu spaniola Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 24 şi locul 23 WTA, care a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 43 de minute, pe Elena Vesnina (Rusia), favorită 14 şi poziţia 15 în ierarhia mondială, în turul trei la Roland Garros.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri