Halep, după victoria cu Siniakova: A fost dificil, din punct de vedere emoţional

Data publicării:
simona halep
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Simona Halep a declarat că a jucat ceea ce a trebuit în partida din FedCup cu Katerina Siniakova, pe care a învins-o, sâmbătă, cu 6-4, 6-0.

simona halep getty
Foto: Guliver/GettyImages

 

"A fost dificil, din punct de vedere emoţional în primul rând şi mă bucur că au venit atât de mulţi români să ne susţină. A fost o atmosferă incredibilă, chiar dacă jucăm în deplasare. Cred că românii au fost mai gălăgioşi decât cehii, astăzi, în sensul pozitiv. Le mulţumesc că au venit şi îi aştept mâine cu drag să ne susţină la fel de bine. Mă bucur că am câştigat acest meci. Am fost emoţionată la început, este Grupa Mondială, este un meci important, dar cred eu că am jucat destul de bine. Din punctul meu de vedere, am jucat ceea ce a trebuit şi de aceea ma câştigat în două seturi. Am luptat un pic în primul set, pentru că la 5-2 serviciul acela a fost un pic out şi am fost oarecum destabilizată, dar în final am câştigat cu 6-4 şi am avut mai multă încredere pentru setul al doilea. Nu mă simt obosită, mă simt bucuroasă pentru ceea ce am făcut şi pentru faptul că este 1-1 şi mâine este o nouă zi", a declarat Halep, potrivit News.ro. 

Despre meciul jucătoarelor numărul 1 din cele două echipe, Halep a spus: "Este dificil mereu când joc împotriva ei (n.r. - împotriva Karolinei Pliskova), este o jucătoare puternică, are un serviciu foarte bun, aici, pe suprafaţa asta, este foarte greu să returnezi, dar încerc să fac tot ceea ce pot ca să câştig. Meciul e deschis, ea este acasă, are un mic avantaj, dar nu mi-e teamă şi sper să dau ceea ce am mai bun ca să câştig."

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-0, pe Katerina Siniakova, locul 44 WTA, în a doua partidă a întâlnirii dintre Cehia şi România, din sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Federaţiei. După prima zi a întrecerii, Cehia şi România sunt la egalitate, scor 1-1.

Duminică, de la ora 14.00, vor avea loc meciurile:

Karolina Pliskova - Simona Halep;

Katerina Siniakova - Mihaela Buzărnescu.

Partida de dublu va avea loc duminică, după încheierea meciurilor de simplu. Astfel, se vor întâlni Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova şi Irina Begu / Monica Niculescu.

Căpitanii celor două echipe pot efectua modificări în rândul jucătoarelor care vor evolua duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri