Halep, înaintea meciului cu Cehia din FedCup: „E o suprafaţă dificilă. E verde şi e greu de văzut mingea”

Data publicării:
simona halep maini in sold
Foto: Guliver/GettyImages

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, că suprafaţa de joc pe care se va disputa meciul de Fed Cup cu Cehia este una dificilă deoarece are culoarea verde şi mingea se vede destul de greu, scrie Agerpres.

simona halep

„E greu de spus de spus dacă suprafaţa de joc reprezintă un avantaj sau un dezavantaj pentru noi pentru că ne-am antrenat doar de două ori. Este însă o suprafaţă dificilă, mai ales că e verde şi este greu de văzut mingea. Dar consider că pentru toată lumea suprafaţa va fi la fel, dificilă sau mai puţin dificilă. Important este să ne simţim bine şi să fim apte 100% atunci când vom intra pe teren”, a spus numărul 3 mondial.

Absenţa Petrei Kvitova (2 WTA) din lotul Cehiei măreşte puţin şansele României, este de părere Simona Halep.

„Este ceva mai bine pentru noi faptul că Petra lipseşte. Asta pentru că ea a jucat foarte bine în acest început de an şi era în formă maximă. Dar acest meci este foarte, foarte greu. Aşa că îmi e dificil să spun ce e bine şi ce nu e bine. O să vedem asta sâmbătă şi duminică”, a adăugat Halep.

Echipa României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este formată din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă hard, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri