HALEP INDIAN WELLS | Simona Halep, discurs de mare campioană. Cuvântul pe care îl folosește abia acum pentru a-și descrie performanțele

Data actualizării: Data publicării:
simona-halep-indian-open.jpg
@Agerpres

Simona Halep dovedește pe zi ce trece, prin performanțele de pe teren, dar și prin atitudinea pe care o are, că-și merită pe deplin locul de numărul 1 în tenisul mondial.

simona-halep-indian-open.jpg
@Agerpres

Citește și: LIVE TEXT & VIDEO. HALEP - WANG, în sferturi la Indian Wells, de la ora 20:00. Simona Halep luptă pentru semifinală

După o partidă memorabilă în fața americancei Caroline Dolehide, în cadrul căreia a revenit fabulos în a doua jumătate a meciului pentru a câștiga fără drept la replică în trei seturi, Simona Halep a declarat că: „Nu m-am dat bătută, ceea ce e cel mai important lucru. Nicidoată nu m-am gândit că voi pierde meciul. Sunt foarte mândră că am reuşit să manageriez corect acest meci. A fost foarte greu şi, pentru a doua oară în turneu, am avut un meci extraordinar, la un nivel foarte bun. Nu am folosit cuvântul «mândră» până acum pentru că am fost dură cu mine însumi. Aşa că de acum voi face asta, încerc să mă schimb şi să fiu mai blândă cu mine”.

Astăzi, Simona Halep o va întâlni pe jucătoarea chinezoaică Qiang Wang în optimile turneului de la Indian Wells.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri