Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells. Surprize în partea de tablou în care joacă

Data actualizării: Data publicării:
simona-halep-indian-open.jpg
@Agerpres

Simona Halep (locul 1 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells, trecând de Kristyna Pliskova (Cehia, locul 77 WTA). Acesta a fost primul meci al jucătoarei române anul acesta la Indian Wells, ea fiind direct acceptată în manşa a doua.

simona-halep-indian-open.jpg
@Agerpres

ACTUALIZARE sâmbătă, 5:30  Adversară-surpriză pentru Simona, în următorul meci la Indian Wells. Sunt însă și alte surprize mari în partea de tablou în care joacă Simona Halep (vezi rezultate mai jos). 

Sportiva din România și-a aflat adversara din următorul meci pe care îl va juca la Indian Wells. Pare o partidă facilă pentru Simona, pentru că nr. 1 mondial o va avea de înfruntat pe o jucătoare aflată pe locul 165 WTA. Avantajul acesteia din urmă este că se află „acasă”. Caroline Dolehide a reușit să o elimine pe experimentata Dominica Cibulkova. Detalii aici.

Citiți și:  Turneul surprizelor. Încă o eliminare uriașă de la Indian Wells: Muguruza


Încurajată de mulți fani români, Halep a făcut spectacol la debut și s-a calificat în setul al treilea, însă Kristyna Pliskova i-a pus unele probleme. Simona a fost susținută în tribune inclusiv de Nadia Comăneci.

Simona Halep a avut un debut dificil de meci şi a fost dominată la început de loviturile tari ale adversarei. Pliskova a reuşit prima break-ul, Halep a răspuns cu rebreak, dar sportiva cehă a s-a distanţata din nou și a făcut 3-1. Halep a egalat la 3 şi, după ce a cedat pe serviciul adversarei, 3-4, a luat jocul pe cont propriu, impunându-se în cele din urmă cu 6-4, după 38 de minute de joc, scrie digisport.ro.

Kristyna are ceva din jocul mult mai titratei ei surori, Karolina, de care trebuie să treacă, în schimb, Irina Begu. Un prim serviciu foarte puternic, apoi evoluţia ca dintr-o turelă, prin care poate trimite cu mare forţă mingea în orice parte a terenului, atunci când este „servită” perpendicular. Însă precizia Kristynei nu este una constantă, iar dacă este scoasă din turela din care îşi conduce „tirul”, acurateţea loviturilor ei scade şi mai mult, comentează News.ro.

Halep a intrat precaută în jocul de pe arena centrală de la Indian Wells şi a fost dominată la început de loviturile tari ale adversarei. Uşor, uşor, românca a început să mute jocul de pe centrul terenului, către marginile acestuia, scoţând în evidenţă imobilitatea rivalei, dar şi bagajul de lovituri mai redus.

Pliskova a reuşit prima break-ul, în ghemul al doilea, Halep a răspuns cu rebreak, dar sportiva cehă a s-a distanţata din nou la două ghemuri avantaj, 3-1. Principala favorită a egalat la 3 şi după ce a cedat pe serviciul adversarei, de 3-4, a luat jocul pe cont propriu, câştigând şase ghemuri la rând. După primele trei, setul I i-a revenit, cu 6-4, după 38 de minute de joc.

Sportiva din Cehia a revenit pe tabelă la 0-3, în setul secund, cu un rebreak şi, pe fondul unei scăderi în evoluţia şi concentrarea româncei, a reuşit chiar să egaleze la 3. Halep şi-a oprit căderea cu un rebreak, apoi s-a distanţat la 5-3 şi a închis meciul, cu alt 6-4, după o oră şi 15 minute de la start.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu învingătoarea din meciul dintre sportiva Dominika Cibulkova din Slovacia, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 30, şi jucătoarea americană Caroline Dolehide, locul 165 WTA, beneficiară a unui wild card.

Calificarea în turul al treilea este recompensată la competiţia din California cu un premiu de 47.170 de dolari şi cu 65 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat ediţia din 2015 a turneului de la Indian Wells, iar anul trecut a fost eliminată în turul al treilea, de jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, cu scorul de 6-3, 6-3.

LIVE TEXT și imagini din timpul meciului, aici.

În prima declarație de după meci, Simona Halep a mulțumit fanilor și a mărturisit că are emoții la fiecare meci pe care îl joacă în calitate de lider WTA. A recunoscut că se aștepta la un meci care să-i pună probleme, însă era pregătită să dea totul pe teren. Citiți declarația completă aici.

Surprize în partea de tablou a Simonei Halep

Britanica Johanna Konta, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, de sportiva cehă Marketa Vondrousova, locul 54 de WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Prmier Mandatory de la Indian Wells, scrie News.ro.

Jucătoarea de 18 ani s-a impus după un meci care a durat două ore şi 15 minute. Konta era pe partea de tablou a Simonei Halep şi ar fi putut juca împotriva româncei în sferturi.

În alt meci de pe partea de tablou a Simonei Halep, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 31, a fost eliminată de japoneza Naomi Osaka, locul 44 WTA, scor 6-3, 6-2, în 91 de minute. Osaka trecuse în primul tur de rusoaica Maria Şarapova, locul 41 WTA, care, de altfel, a anunțat a anunţat că a încheiat colaborarea cu antrenorul olandez Sven Groeneveld după mai bine de patru ani.  Rusoaica, suspendată pentru dopaj timp de aproape un an, a revenit anul trecut în competiție, dar nu are rezultate notabile în ultima perioadă. 

O altă favorită de pe jumătatea de tablou a Simonei, rusoaica Svetlana Kuzenţova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 19, a fost întrecută de Arina Sabalenka din Belarus, locul 63 WTA, cu 6-4, 6-3, în 73 de minute.

Rezultatele înregistrate vineri în turul al doilea: 
Amanda Anisimova (SUA) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.23) 6-4, 6-1 
Sachia Vickery (SUA) - Garbine Muguruza (Spania/N.3) 2-6, 7-5, 6-1 
Karolina Pliskova (Cehia/N.5) - Irina-Camelia Begu (România) 7-6 (4), 6-1 
Caroline Dolehide (SUA) - Dominika Cibulkova (Slovacia/N.30) 5-7, 6-3, 6-4 
Shuai Zhang (China/N.32) - Sofia Kenin (SUA) 6-2, 6-3 
Maria Sakkari (Grecia) - Ashleigh Barty (Australia/N.16) 6-4, 6-2 
Jelena Ostapenko (Letonia/N.6) - Belinda Bencic (Elveţia) 6-4, 3-6, 6-1 
CoCo Vandeweghe (SUA/N.17) - Kaia Kanepi (Estonia) 6-0, 7-6 (6) 
Simona Halep (România/N.1) - Kristyna Pliskova (Cehia) 6-4, 6-4 
Petra Martic (Croaţia) - Barbora Strycova (Cehia/N.25) 7-5, 6-4 
Naomi Osaka (Japonia) - Agnieszka Radwanska (Polonia/N.31) 6-3, 6-2 
Kristina Mladenovic (Franţa/N.14) - Samantha Stosur (Australia) 7-5, 7-5 
Arina Sabalenka (Belarus) - Svetlana Kuzneţova (Rusia/N/.19) 6-4, 6-3 
Qiang Wang (China) - Elise Mertens (Belgia/N.22) 4-6, 6-3, 6-3 
Petra Kvitova (Cehia/N.9) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-7 (4), 7-6 (3), 6-4 
Marketa Vondrousova (Cehia) - Johanna Konta (Marea Britanie/N.11) 7-6 (5), 6-4


Campioană în California în 2015, Simona Halep debutează în această noapte, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, după ora 01:00, la ediția din acest an a turneului de la Indian Wells. Liderul WTA o întâlnește pe cehoaica Kristyna Pliskova, a 77-a jucătoare a lumii, învingătoarea urmând să se califice în turul trei. Va fi al treilea meci de pe terenul numărul 1 de la Indian Wells.

Citiți și: Simona Halep, dezvăluire surprinzătoare. Marele hop pe care nu credea că îl va depăși: „După ce am reuşit, a fost o eliberare”

O misiune mult mai grea decât Simona Halep va avea Irina Begu, care o va întâlni pe Karolina Pliskova, sora mult mai bine cotată a Kristynei Pliskova. Fost lider WTA, Karolina Pliskova este a 5-a favorită a competiției și pornește cu prima șansă în duelul din noaptea de vineri spre sâmbătă. (UPDATE. Irina Begu a fost eliminată de la Indian Wells)

UPDATE vineri, 9 martie, ORA 9.30 Ora meciului dintre Simona Halep și Kristyna Pliskova a fost schimbată de organizatori. Halep va debuta la simplu, la Indian Wells, nu mai devreme de ora 01.00. În schimb, perechea Simona Halep/Irina Begu a ratat, joi, calificarea în optimile probei de dublu de la Indian Wells, turneu de categorie Premier Mandatory.

Citiți și:  Mihaela Buzărnescu, eliminată de la Indian Wells


Pliskova a învins-o în primul tur de la Indian Open pe sportiva chineză Ying-Ying Duan (scor 6-4, 7-6 (5)), jucătoare venită din calificări și care momentan ocupă locul 95 în lume.

Halep și Pliskova s-au mai întâlnit doar o singură dată, în 2017, la Madrid, atunci când când românca s-a impus cu scorul 6-1, 6-2.

Simona Halep a avut un început de an fabulos. A câștigat Shenzhen Open la simplu, dar și la dublu, alături de Irina Begu. A urmat apoi Australian Open, unde a jucat un meci record de peste trei ore împotriva jucătoarei din SUA Lauren Davis și a strâns mai multe ore pe teren decât Roger Federer până a ajuns în finală. Finală dramatică, în compania lui Caroline Wozniacki, pe care a pierdut-o din păcate. A câștigat însă inimile tuturor, chiar și pe cele ale australienilor, care până acum nu se gândeau la Halep ca la o favorită la câștigarea trofeului.

A plecat din Australia cu un zâmbet mare pe chip, epuizată, accidentată la gleznă, însă având convingerea că are lumea la picioare. De altfel, antrenorul principal al Simonei Halep, australianul Darren Cahill, este convins că eleva lui va câștiga în acest an un turneu de Mare Șlem. Este singurul hop pe care mai trebuie să-l depășească sportiva româncă. Iar după nimic nu o va mai opri, spune Cahill.

După câteva săptămâni de pauză, timp în care și-a tratat glezna accidentată, Halep a revenit pe teren la Qatar Open. Pentru a se menaja a ales și să stea pe tușă și la meciurile din FED Cup, pe care România le-a disputat în fața Canadei, la Cluj. Le-a susținut însă pe jucătoarele românce din tribune. Parcursul de la Qatar a fost unul lin până în semifinale. Lin din fața televizorului, pentru că piciorul Simonei Halep nu era bine. Tocmai de aceea a luat hotărârea să se retragă din turneu înaintea meciului cu Muguruza. Tot pentru a se menaja și sfătuită de echipa pe care și-o ține mereu aproape, Halep a decis să nu participe nici la Dubai Open.

Simona Halep va debuta la simplu la Indian Wells mâine, 9 martie, nu înainte de ora 20, au anunțat organizatorii turneului.  Din poziția de lider mondial și cap de serie numărul 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri