Injecțiile pentru piciorul bolnav făcute de Rafal Nadal trezesc suspiciuni că s-ar fi dopat la Roland Garros. Ce spune directorul WADA

Data publicării:
rafael nadal in carje
Rafael Nadal, surprins în cârje, la două zile după ce a câștigat Roland Garros 2022. El suferă de sindromul Muller-Weiss Foto: captură video Twitter

Lumea ciclismului, afectată în decursul timpului de scandaluri imense de dopaj, este agitată acum, după ce Rafal Nadal a obţinut al 14-lea său titlu la Roland Garros cu ajutorul unor injecţii la piciorul stâng.

Totul a plecat de la câteva cuvinte şi emoticoane pe rețelele sociale. Un ziarist de la Eurosport, Laurent Vergne, a redat pe Twitter un fragment dintr-un interviu pe care l-a acordat Rafael Nadal la acest post de televiziune, duminică, după câștigarea celui de-al 14-lea titlu pe zgura pariziană, un record absolut. „Am jucat fără să simt nimic în picior. Am jucat cu o injecție în nerv, iar piciorul era adormit, de aceea am putut să joc”, a explicat Rafael Nadal. Întrebat de Barbara Schett câte injecții a făcut în timpul turneului, spaniolul a răspuns râzând: „E mai bine să nu știi”.

Tweet-ul jurnalistului de la Eurosport a stârnit o mulțime de comentarii, iar ciclistul Thibaut Pinot și-a exprimat public indignarea: „Eroii de azi...”, a scris el ironic.

Nadal, în cârje. Suferă de o boală rară, care provoacă necroza osului

În 2018, Rafael Nadal, sportivul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie (22), a fost operat la glezna piciorului drept. A aflat apoi că suferă de o maladie rară: sindromul Muller-Weiss, care provoacă o necroză a osului navicular. A fost și motivul pentru care, în august 2021, s-a retras din competiții - durerile erau insuportabile. Nadal a revenit însă în forță în 2022 și a început anul cu un nou titlu la Australian Open, iar duminică a câștigat trofeul Roland Garros.

De altfel, la câteva zile după triumful de la Paris, întors la Mallorca, Nadal a fost surprins în cârje în momentul în care cobora dintr-o mașină, iar imaginile cu actualul loc 4 ATP s-au viralizat rapid în mediul online, potrivit digisport.ro.

Un specialist podolog, Raul Ramos, a declarat că pacienţii săi care suferă de acelaşi sindrom ca Nadal „pot merge în viața normală doar cu tratament. Nu sunt sportivi de elită, așa că în cazul lui Rafa, ceea ce face este inexplicabil, supraomenesc”, a spus medicul.

Directorul Agenției Antidoping: „Frontiera este clară”

Rafael Nadal este apărat însă chiar de directorul general al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), Olivier Niggli, care a explicat, la o emisiune a radioteleviziunii elveţiene RTS, că tenismanul spaniol nu s-a dopat, relatează Agerpres.

Potrivit directorului general al AMA/WADA, frontiera este „clară”. Olivier Niggli a amintit că lupta împotriva dopajului este încadrată de o listă de produse interzise. „Dacă un produs este pe listă înseamnă că are un efect asupra performanţei, că este rău pentru sănătate şi este contrar eticii sportului”, a subliniat el, joi, în emisiunea „La Matinale” de la RTS. Injecţiile cu anestezice nu sunt interzise, a precizat el.

„Nu este o omisiune. S-a pus problema. A fost discutată. Nu sunt pe listă, fiindcă noi considerăm că nu îmbunătăţesc performanţa şi nu sunt fundamental rele”, a explicat directorul WADA.

Utilizarea lor de către sportivi este „o altă dezbatere”, a mai spus Niggli. „Este oare o practică medicală bună? Este acceptabil ca un sportiv de elită să facă injecţii înainte de un meci? Este o dezbatere între medici. O dezbatere despre etica medicală”, a adăugat el.

Spaniolul a tratat durerile în timpul unei competiţii „fără ca asta să-l pună într-o poziţie care să-l favorizeze”, a opinat Niggli. „Rafael Nadal a câştigat 14 titluri la Roland Garros. Dacă a câştigat alte treisprezece fără injecţii, probabil că nu datorită injecţiilor l-a câştigat pe cel de-la 14-lea”, a continuat oficialul AMA/WADA.

Niggli: „Pedepsirea sportivului este una. Dar dacă nu atacăm sistemul din spatele lui, nu vom schimba situaţia”

Dincolo de „cazul” Nadal, Niggli a explicat că lupta împotriva dopajului „a progresat foarte mult” de la dopajul instituţionalizat de la echipa Festina din anii 1990 şi sistemul Armstrong - US Postal din anii 2000. El crede că sporivii dopaţi nu mai sunt cu un pas înaintea „jandarmilor” luptei antidoping, în special datorită evoluţiei ştiinţei.

„Avem acum acorduri cu industria farmaceutică, ce ne permit să avem acces la molecula unui nou medicament înainte de a fi introdus pe piaţă. Laboratoarele pot astfel pune la punct teste antidoping”, a explicat el. Acest lucru permite AMA/WADA să fie pregătită, după ce în trecut trebuia să aştepte ca un produs sa fie folosit de un sportiv înainte de a fi detectat.

El a arătat de asemenea ca strategia antidoping nu se mai concentrează doar pe controale, ci se bazează acum şi pe investigaţii. „Investigaţiile fac posibilă dezmembrarea reţelei, a anturajului... Pedepsirea sportivului este una. Dar dacă nu atacăm sistemul din spatele lui, nu vom schimba situaţia”, a mai spus Niggli.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri